Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a reiterat sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina, în cadrul unei întrevederi cu ministrul de Externe al Germaniei
-
14 Octombrie 18:24

Ministra Afacerilor Externe de la București, Oana Țoiu, a reiterat sprijinul României pentru Ucraina și Republica Moldova în avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul unei întrevederi cu ministrul federal al afacerilor externe al Germaniei, Johann Wadephul.
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a avut astăzi consultări politice bilaterale cu ministrul federal al afacerilor externe al Germaniei, Johann Wadephul, cu prilejul vizitei întreprinse la București de demnitarul german. În cadrul acestora, oficialii au discutat despre securitatea europeană, industria de apărare, extinderea UE, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova, precum și cooperarea în regiunea Mării Negre și evoluțiile din Orientul Mijlociu.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE de la București, Oana Țoiu a subliniat susținerea pentru avansarea procesului de extindere a UE atât în privința Ucrainei și Republicii Moldova, cât și a Balcanilor de Vest, pe baza principiului „meritelor proprii în implementarea reformelor necesare și a asumării valorilor Uniunii”.
De asemenea, ministra de Externe a României a salutat „nivelul excelent” al cooperării româno-germane și al dialogului politic, confirmat de vizita oficială a Președintelui României, Nicușor Dan, în Germania, la 17 iulie 2025, precum și de interacțiunea constantă pe linia celor două ministere de externe, la nivel parlamentar și pe linie sectorială.
Oficialul a evocat relevanța actualei etape de implementare a Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Germania semnat pentru partea română de Oana Țoiu în prezența Președintelui României Nicușor Dan și a Cancelarului federal Friedrich Merz, în contextul vizitei prezidențiale la Berlin.
Oana Țoiu a adresat mulțumiri pentru participarea Forțelor Aeriene Germane la misiunile de Poliție Aeriană Întărită în România, în cooperare cu militarii români, în semn de solidaritate aliată.