Consumatorii din trei raioane vor fi deconectați câteva zile de la alimentarea cu gaze naturale. Explicațiile Energocom
-
10 Octombrie 10:58

Mai multe localități din raioanele Strășeni, Anenii Noi și Criuleni vor rămâne timp de câteva zile fără gaze naturale, în contextul lucrărilor programate de „Ialoveni-gaz”. Anunțul a fost făcut de compania Energocom, care a explicat că sistările sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor tehnice la rețeaua de distribuție.
Potrivit Energocom, în raionul Strășeni vor fi afectați consumatorii din orașul Strășeni și satele Cojușna și Ciobanca. În total, peste 1 200 de gospodării și câțiva consumatori noncasnici nu vor avea acces la gaze.
Sistarea va dura cinci zile, de pe 13 până pe 18 octombrie, în orașul Strășeni, pe străzile Ștefan cel Mare, T.Ciorbă, C.Stamate, M.Sadoveanu, B.Glavan, I.Iachir, Cartier Locativ 2, S.Lazo, I.Soltîs, G.Asachi, Havuzului, Dacia, I.Creangă, S.Rustaveli, N.M.Spătaru, M.Frunze, Miciurin, N.Testimiteanu, E.Alistar, Burebista, N.Piragov, G.Cojbuc. În timp ce pe străzile Bucovina, I. Gagarin, C.Stere, Gh.Cojbuc, V.Alecsandri lucrările se vor desfășura în perioada 15-17 octombrie.
În satele Cojușna și Ciobanca alimentarea va fi reluată după două zile, lucrările vor fi efectuate în perioada 15-16 septembrie.
Fără gaze vor rămâne și localitățile Roșcana și Calfa din raionul Anenii Noi, unde vor fi deconectați peste 1 100 de consumatori casnici și 13 noncasnici. Consumatorii vor fi deconectați în perioada 13-18 octombrie. Lucrări similare vor fi efectuate și la Porumbeni, Criuleni. Furnizarea de gaze va fi sistată de pe 15 până pe 16 octombrie.
Energocom anunță că furnizarea gazelor va fi reluată imediat după finalizarea intervențiilor planificate de „Ialoveni-gaz”.