Săptămâna într-o oră din 5 iulie 2019
-
05 Iulie 2019 18:44
Cele mai importante evenimente ale săptămânii:
Raportul Kroll 2, făcut public de către o comisie parlamentară de anchetă
Comisia parlamentară de anchetă a fraudei de proporții din sistemul bancar al Rep. Moldova, condusă de deputatul ACUM Platforma DA Alexandru Slusari a dat publicității joi, 4 iulie a.c., raportul Kroll 2 privind investigarea furtului miliardului. Deși descrie detaliat schemele tranzacțiilor frauduloase, documentul primit de Comisie direct de la compania americană specializată în investigarea fraudelor financiare nu conține însă și lista finală a beneficiarilor jafului bancar care s-ar afla la Procuratura Anticorupție. Membrii comisiei i-au acuzat pe procurori că ar fi tărăgănat ancheta. Pe de altă parte, procurorul general Eduard Harunjen afirmă că nici nu există o asemenea listă adițională la raport.
**
Discuții aprinse în Parlament în legătură cu raportul Kroll 2
Cel de-al doilea raport privind investigarea fraudei de proporții din sistemul bancar al Republicii Moldova a stârnit discuții aprinse vineri, 5 iulie, în plenul Parlamentului de la Chișinău. În documentul realizat de compania americană Kroll, figurează numele a trei din cei șapte deputați ai grupului parlamentar condus de controversatul om de afaceri Ilan Șor. Deputați din cadrul majorității parlamentare l-au îndemnat pe procurorul general să se prezinte în Parlament pentru a cere ridicarea imunității aleșilor poporului vizați în raport – Ilan Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova. În replică, Marina Tauber a cerut ca președinta Parlamentului Zinaida Greceanâi să fie înlocuită deoarece în raport figurează și numele soțului acesteia.
**
Maia Sandu, în prima sa vizită peste hotare
Premierul Maia Sandu a efectuat săptămâna aceasta primele sale vizite oficiale peste hotare în această calitate. Șefa guvernului a mers marți, 2 iulie la București, unde s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă, iar miercuri și joi s-a aflat la Bruxelles pentru discuții cu oficialii europeni. Oficialii de la București au dat asigurări că vor sprijini în continuare R. Moldova în parcursul său european și au subliniat importanța accelerării proiectelor energetice comune. Maia Sandu a spus la București că Rep. Moldova are mare nevoie de sprijinul României. Șefa guvernului a subliniat interesul pentru continuarea programelor de reabilitare a școlilor și grădinițelor, a proiectelor în domeniul transportului și în cel al mediului, subliniind și necesitatea urgentării unor proiecte strategice, precum cel al gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.
**
Sprijin european pentru noile autorități de la Chișinău
Rep. Moldova se poate baza pe sprijinul UE pentru continuarea reformelor a declarat miercuri, 3 iulie a.c., la Bruxelles Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, după întrevederea cu premierul Maia Sandu. Șefa executivului s-a mai întâlnit la Bruxelles cu președintele Consiliului European Donald Tusk, precum și cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič. Tot la Bruxelles, Maia Sandu a avut, în seara zilei de miercuri, 3 iulie o întâlnire cu cetățenii noștri aflați în Belgia. Șefa executivului, care a fost aleasă deputată, anume în circumscripția uninominală rezervată diasporei din Europa occidentală la alegerile din 24 februarie, i-a invitat pe concetățenii noștri să revină acasă unde ar putea ocupa funcții importante în instituțiile statului.
**
Relația Chișinău – București, din perspectivă diplomatică
În ajunul vizitei în capitala României a premierului Maia Sandu, la București s-a aflat și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu. Șeful diplomației de la Chișinău a declarat după o întrevedere cu ministrul român de externe, Teodor Meleșcanu, că este de o importanță majoră ca Rep. Moldova să aprofundeze relația cu România. Șeful diplomației moldovene a făcut la București o declarație despre conflictul armat de pe Nistru din 1992 pe care l-a calificat drept ”război civil” care a stârnit un val de critici din partea oponenților politici, dar și printre deputați din cadrul Blocului ACUM, precum Octavian Țîcu, Lilian Carp și Maria Ciobanu. A doua zi, Nicu Popescu a postat pe Facebook un mesaj video în care a recunoscut că acea frază a fost o gafă și a amintit că în conflictul din 1992 armata rusă a întreprins acțiuni ostile intereselor Chișinăului.
**
Raportul Consiliului Audiovizualului, respins de comisia parlamentară de specialitate
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului a respins raportul de activitate a Consiliului Audiovizualului pentru anul 2018. Mai mult, membrii comisiei, care au examinat raportul în ședință, miercuri, au cerut demisia in corpore a membrilor Consiliului, aceștia fiind acuzați de complicitate la crearea monopolului pe piața media. Președintele Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, a recunoscut în timpul prezentării raportului, că partidele politice au tentația de a se implica în activitatea instituției, fără să precizeze, însă, despre ce forțe politice este vorba. După audierea raportului prezentat de membrii comisiei au criticat activitatea autorității de reglementare denunțând în special faptul că ar fi fost complice la instaurarea monopolului pe piața audiovizuală.
**