Săptămâna într-o oră din 17 aprilie 2020
-
17 Aprilie 2020 15:53
Cele mai importante evenimente ale săptămânii:
Legea adoptată prin ordonanță de urgență de Guvernul Chicu, declarată neconstituțională
Curtea Constituțională a decis luni, 13 aprilie, că măsurile anticriză în contextul combaterii pandemiei de coronavirus adoptate de Guvern prin angajarea de răspundere, nu sunt conforme cu normele Constituției. Magistrații Curții au decis că legea respectivă, ale căror câteva prevederi au fost contestate de opoziție, a fost adoptată cu încălcarea procedurilor constituționale de asumare a răspunderii. Hotărârea Curții este corectă și motivată susțin experții în materie de drept constituțional. În același timp, analiștii cred că sunt justificate îngrijorările societății civile în privința imixtiunii factorului politic în activitatea Curții, după o discuție a președintelui Igor Dodon cu președintele instanței constituționale Vladimir Țurcanu. Analiștii politici consideră că guvernarea a greșit în mai multe rânduri în privința acestei legi.
**
Reacția opoziției la decizia Curții Constituționale
Principalele formațiuni din cadrul opoziției parlamentare – PAS, Platforma DA și grupul Pro Moldova – au comentat decizia Curții și au acuzat guvernarea PD-PSRM că a sfidat Constituția. Așa-zisa asumare nu a fost decât un joc politic ieftin, menit să denigreze opoziția și să submineze încrederea în instituțiile și procedurile democratice, a declarat președinta PAS, Maia Sandu. Secretarul general al PPDA, Ion Terguță afirmă că asumarea răspunderii Guvernului Chicu și neprezentarea coaliției de guvernare la ședința Parlamentului „reprezintă cea mai perfidă acțiune politică din ultimii ani sau poate chiar din toată istoria Rep. Moldova”. Ion Terguță mai crede că, având în vedere decizia CCM, Ion Chicu trebuie să-și prezinte demisia. Deputatul Sergiu Sîrbu, de la grupul Pro Moldova, precizează că în procesul asumării răspunderii, au fost încălcate principiile de urgență, principiile domeniului de reglementare și principiile celerității normelor adoptate.
**
Socialiștii și democrații s-au înțeles să adopte controversatul proiect în Parlament
Tot luni, 13 aprilie, premierul Ion Chicu a anunțat după decizia CCM că Guvernul își va angaja din nou răspunderea pentru pachetul respectiv de măsuri. Între timp, reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrat au avut, miercuri, 15 aprilie, o ședință la care cele două formațiuni au decis să examineze în Parlament proiectul respectiv, dar și o inițiativă de rectificare bugetară. De asemenea, PDM și PSRM au precizat în comunicate de presă similare că vor fi modificate unele prevederi controversate ale legii asumate de guvern, precum cele cu privire la industria tutunului și cea extractivă. De altfel, vineri, 17 aprilie, Guvernul Chicu s-a întrunit în ședință pentru a aproba documentul și a-l propune spre vot legislativului. Totodată, executivul a aprobat rectificări bugetare care prevăd, între altele, dublarea deficitului bugetar în acest an de la 7,4 miliarde de lei la aproximativ 16 miliarde sau o creștere de la 3,25 la 7,4 la sută în raport cu PIB.
**
Raport Amnesty Internațional: guvernele de la Chișinău, axate pe interese politice
Respectarea drepturilor omului rămâne o mare provocare pentru Rep. Moldova. Situația respectivă e cauzată de faptul că guvernele de la Chișinău au fost axate pe interesele lor politice, iar drepturile cetățenilor au fost trecute pe plan secundar. Sistemul de justiție nu este independent, iar mass-media mai este monopolizată, arată un raport privind respectarea drepturilor omului în 2019 prezentat joi, 16 aprilie, de Amnesty International Moldova. Totodată, experții atenționează că în perioada pandemiei, instituirea stării de urgență nu trebuie să fie un pretext pentru a încălca drepturile omului.
**
Statele Parteneriatului Estic versus combaterea crizei coronavirusului
Statele din Parteneriatul Estic răspund diferit la criza creată de COVID-19. În timp ce unele guverne sunt transparente și iau măsuri de combatere a pandemiei, alți politicieni răspândesc informații neștiințifice despre noul coronavirus. Pe lângă criza pandemică, la mijloc sunt și interese geopolitice, de cele mai multe ori ale Rusiei, au atenționat experții în politică externă din cele șase state post-sovietice care fac parte din Parteneriatul Estic în cadrul unei video conferințe organizate marți, 14 aprilie. Georgia a impus măsuri restrictive încă de la începutul anului, din ianuarie, iar numărul de infectări este mic, a declarat expertul georgian Lasha Tughushi. Situația nu este la fel de optimistă în Republica Moldova, afirmă expertul Victor Chirilă. Pe lângă lipsurile din spitale și numărul mare de infectări în rândul medicilor, pandemia a devenit un subiect politic, ba chiar de politică externă. În Belarus, virusul e sfidat cu înverșunare de președintele Aleksandr Lukașenko. Acesta răspândește numeroase mituri despre cum să se protejeze oamenii, de exemplu, să meargă cu tractorul, susține analistul Vadim Mojeiko, de la Institutul pentru Studii Strategice din Belarus.
**
Evoluția epidemiei de COVID-19 Rep. Moldova și carantină la Glodeni
Situația privind evoluția epidemiei de COVID-19 Rep. Moldova a continuat să se înrăutățească săptămâna aceasta, în pofida unor afirmații optimiste ale autorităților privind dinamica îmbolnăvirilor. Astfel, Rep. Moldova a trecut în doar opt zile de la o mie la peste două mii de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus. Mai exact, am trecut de la 1056 de cazuri, în data de 7 aprilie, la 2049 pe 15 aprilie. Între timp, situația a devenit mult mai gravă la Glodeni, unde a fost impus regimul de carantină începând de marți, 14 aprilie. Primăria orașului a acuzat o lipsă de comunicare cu autoritățile centrale la etapa anunțului măsurii restrictive. Primarul de Glodeni, Stela Onuțu, afirmă că a aflat din presă despre aplicarea unui regim special. Experții din domeniul administrării publice dau vina pe legislația ambiguă care nu definește clar atribuțiile și rolurile administrațiilor de diferit nivel în gestionarea crizei pandemice.