Pe 15 noiembrie începe campania de împădurire

  • 04 Noiembrie 18:05
Pe 15 noiembrie începe campania de împădurire

Campania de împădurire va demara pe 15 noiembrie și va dura timp de o lună în Moldova. Startul oficial va fi dat în satul Mihailovca, raionul Cimișlia. Acolo vor fi plantați aproape 130 de mii de puieți, pe o suprafață de 27 de hectare, transmite IPN.

Potrivit ministrului mediului, Gheorghe Hajder, Moldova are cea mai scăzută rată de împădurire din Europa – 11% din suprafața țării, iar planul național până în 2030 este de a planta și reabilita 145 000 de hectare de pădure. În acest sens, 200 de milioane de euro vor fi acordați, din anul viitor, de Banca Europeană de Investiții.

În ultimii doi ani au fost plantate peste 16 000 de hectare, iar până la sfârșitul acestui an vor fi 20 000, precizează ministrul Hajder.

Aproape jumătate din primăriile din țară au oferit pentru programul de împădurire terenuri cu suprafața totală de 28 de mii de hectare. Pentru această campanie sunt pregătiți peste 33 de milioane de puieți. „Plănuim să împădurim 840 de hectare în fondul forestier existent și peste 2 600 de hectare de păduri noi pe terenurile oferite de autoritățile locale”, anunță directorul Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală.

Pentru a se înscrie în program, doritorii pot accesa site-ul Agenției „Moldsilva”, la secțiunea dedicată campaniei de împădurire. Agenția promite să asigure fiecare participant cu puieți și logistică.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:65 %
Vint:8,23 m/s
Wed
10
Thu
11
Fri
7
Sat
9
Sun
7
Arhivă Radio Chișinău