Rușii anunță un nou președinte în Transnistria (Revista presei)
-
12 Decembrie 2016 09:14
Revista presei din 12 decembrie 2016
Ziarul Național informează că peste 30 de mii de basarabeni au votat astăzi la cele 35 de secții de vot deschise în R. Moldova pentru alegerile parlamentare din România.
Portalul Moldnova titrează că ”Rușii anunță un nou președinte în Transnistria. Ce vrea Vadim Krasnoselskii, înlocuitorul lui Evgheni Șevciuk”, scrie George Damian. Krasnoselski este noul președinte de la Tiraspol, confom unui exit-poll anunțat de compania rusă de sondare a opiniei publice VȚIOM. Acesta ar fi câștigat alegerile prezidențiale din Transnistria cu 69,8% din voturi, în vreme ce actualul președinte Evgheni Șevciuk ar fi primit doar 18,8% (sursa). Vadim Krasnoselski este actualul președinte al Sovietului Suprem din Tiraspol și un apropiat al partidului Rusia Unită de la Moscova, partidul lui Vladimir Putin. El a spus în cadrul unui interviu pentru Kommersant.ru că vede integrarea economică a Transnistriei în piața euroasiatică. De asemenea, acesta crede că Transnistria va putea să se unească cu Federația Rusă atunci când va deveni indepedentă.
Despre alegerile din regiunea transnistreană scrie și Evenimentul Zilei. ”Orice război, orice conflict are un sfârșit, odată și odată. Finalul acestuia depinde, în primul rând, de faptul dacă politicienii noștri au vână de luptători sau doar fac act de prezență în parlament și în guvern. Sau, și mai rău, fac jocul dușmanului nostru de veacuri. Din cauza lașității și a lipsei de perspicacitate din partea Chișinăului și a Kievului, acum avem ce avem: o sulă în coasta Republicii Moldova și un cuțit în spatele Ucrainei”.
Adevărul reține o declarație a lui Igor Dodon, care susține că Moldova nu va deveni niciodată parte a Uniunii Europene. El a declarat în cadrul unui emisiuni televizate că ”Moldova nu va deveni parte a Uniunii Europene, nici în viitorul apropiat, nici în cel îndepărtat și că aceasta nici nu ne trebuie. El a declarat că dacă ar fi fost voia lui ar fi revizuit Acordul sau l-ar fi anulat în totalitate, însă președintele țării nu are atribuții de a denunța Acordul de asociere la UE”.
Totodată, analistul Iulina Chifu scrie că Igor Dodon a intrat în uitare și irelevanță. Lucrurile merg înainte, politicile se dezvoltă, vizitele se desfășoară, puterea și opoziția se confruntă în Parlament, iar Dodon... nu mai există! Într-adevăr, trecerea lunii și prelungirea contestărilor la adresa mandatului pe care urma să-l preia l-au pus pe noul președinte ales la păstrare și, de fapt, oricât ar suna de dureros pentru el, în uitare, scrie I. Chifu pe Deschde.md
În ziarul Timpul, editorialistul Silviu Tănase se întreabă ”cum poate o clasă politică să apere interesele cetățenilor dacă nu are curajul elementar să spună un adevăr evident că o bucată din teritoriul R. Moldova se află sub ocupația armatei ruse, iar neutralitatea este o garanție că riscăm să rămânem fără aliați în eventualitatea unui nou război cu rușii”.
Într-o analiză IPN, expertul Dionis Cenușă scrie că ”este esențial ca asistența europeană să contribuie la crearea unor state autonome și să se reducă în timp și nu invers. Deocamdată însă țări ca Moldova sau Ucraina riscă în orice moment să intre în incapacitate de plată, dacă asistența externă, în particular cea a UE, se diminuează sau în general dispare”...