România | Piața auto - al doilea ritm de creștere a pieței auto

  • 15 Februarie 2019 10:33
România | Piața auto - al doilea ritm de creștere a pieței auto

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunțat vineri că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus țările EFTA) au înregistrat o scădere de 4,6% în luna ianuarie 2019 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, acesta fiind a cincea lună consecutivă de scădere a înmatriculărilor, pe fondul încetinirii economiilor din zona euro și al îngrijorărilor consumatorilor cu privire la Brexit și schimburile comerciale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În pofida scăderii, un număr de 1,195 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), comparativ cu 1,253 milioane autoturisme înmatriculate în luna ianuarie 2018.

În rândul statelor membre, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut pe cele cinci mari piețe, în frunte cu Spania și Italia, unde s-au înregistrat scăderi de 8% respectiv 7,5%, un delin mai modest fiind înregistrate în Marea Britanie (-1,6%), Germania (-1,4%) și Franța (-1,1%).

În schimb, în Lituania piața auto a înregistrat o creștere de 49%, urmată de piața auto din România unde în prima lună a acestui an au fost înmatriculate 13.952 autoturisme, în creștere cu 18,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Toți marii producători auto au înregistrat o scădere a vânzărilor în luna ianuarie, în frunte cu Fiat Chrysler, în cazul căruia vânzările au scăzut cu 14,9%, urmat de Ford cu o scădere de 6,6% și Volkswagen Group cu o scădere de 6,4%.

Grupul auto francez Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 0,9%, în condițiile în care înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 8,3%, în timp ce înmatriculările Dacia au crescut cu 12,5% până la 44.538 unități în prima lună a acestui an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău