România ne poate salva de turbulențele de pe piața energetică (Revista presei)
-
14 Februarie 2022 09:26
„Ședința comună, din 11 februarie 2022, a guvernelor Republicii Moldova și României s-a dovedit a fi încurajatoare pentru cetățenii cu viziuni pro-europene și pro-românești, constată o analiză publicată de agenția IPN, observând că ea a avut loc pe fundalul deteriorării dramatice a securității regionale. Evenimentul menționat reprezintă o confirmare a dezvoltării parteneriatului strategic, îndreptat spre sporirea cooperarea bilaterale în diverse domenii de interes major. Dacă pentru un segment al societății intensificarea relațiilor strategice moldo-române inspiră optimism, atunci pentru exponenții curentului eurasiatic această cooperare provoacă îngrijorări.
În acest sens, principala formațiune de opoziție – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a emis declarația privind necesitatea consolidării suveranității și independenței Republicii Moldova. În contextul menționat, scrie autorul, este regretabil că PSRM se preface a nu înțelege că în cadrul ședinței comune România a venit cu un suport financiar nerambursabil de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova. Asta tocmai pentru a o ajuta, nicidecum pentru a o falimenta. România de mult timp a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, volumul exporturilor spre România fiind de cel puțin două ori mai mare, decât cel spre Rusia, care a aplicat și aplică în mod constant embargoul împotriva produselor moldovenești. Iată de ce crește numărul unioniștilor – România ajută, iar Rusia pedepsește”, subliniază publicația.
La aceeași temă, Ziarul Național comentează într-un pamflet că „auzindu-i strigând „suveranitate și independență” pe deputații socialiști care au mers in corpore, 35 de capete cornorate, să depună jurământ de credință în Duma statului care a sfâșiat Moldova în câteva rânduri, începând cu 1812, broaștele din râul Bâc au murit de râs”.
„România ne poate salva de turbulențele de pe piața energetică”, titrează portalul Bani.md. România nu oferă doar sprijin financiar Republicii Moldova în mărime de 100 milioane EURO, dar este determinată să contribuie la securizarea energetică a Moldovei, a comentat, recenta ședință comună a guvernelor de la București și Chișinău, economistul Veaceslav Ioniță. Moldova este dependentă în proporție de 100% de gazul rusesc și de energia electrică produsă tot din gazul rusesc și este expusă extrem de puternic din punct de vedere al asigurării cu resurse energetice în mod special pentru perioada rece a anului”, a punctat Ioniță. Economistul susține că România dispune de 3 miliarde metri cubi capacități de stocare a gazelor naturale și cu sprijinul UE până în 2025 își va crește aceste capacități până la 4 miliarde metri cubi. Moldova poate accesa aceste capacități de stocare, iar suportul oferit de Guvernul României pentru Moldova, poate fi utilizat inclusiv pentru creșterea securității energetice a țării, cea mai mare provocare și cea mai mare vulnerabilitate a Moldovei. Moldova dorește să aibă 30% din consumul său anual de gaze naturale sub formă de stocuri. Însă pentru aceasta ai nevoie de: capacități de stocare, bursă, operatori, investitori și alte elemente ale pieței libere de gaze naturale, pe care noi ne-am angajat să le creăm încă acum câțiva ani. Anume aici poate interveni Guvernul Român și capitalul privat din România, pentru a oferi sprijin Moldovei. Avem nevoie de suportul României pentru a crea legislația necesară în domeniul securității energetice, dar avem nevoie și de suportul Bursei de Mărfuri din România, pentru ca legislația adoptată să fie implementată imediat și cu tot sprijinul capitalului public și privat din România”, a menționat economistul. Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că Guvernul României “urmărește cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în sectorul energetic”, scrie portalul Bani.md.
Ziarul de Gardă revine la cazul celor 13 deputați comuniști transfugi, cercetați în prezent pentru îmbogățire ilicită. După ce liderul PCRM Vladimir Voronin a ieșit într-o conferință de presă și a oferit detalii despre modul în care cu 6 ani în urmă ar fi fost cumpărați 13 deputați comuniști, jurnalista Alina Radu scrie într-un editorial, deși „un președinte de partid, de fracțiune, de stat, nu poate fi considerat vinovat pentru comportamentul imoral al unui coleg, dar atunci când e vorba nu de unul, ci de zeci și sute de membri ai partidului comunist care au admis acte de mare corupție și înaltă trădare pe toată perioada unui lider politic, e timpul să ne punem întrebări. Nu doar etice, ci și penale. Cu ajutorul lor, Republica Moldova a devenit un stat capturat, scrie autoarea. Cu ajutorul lor, oamenii au sărăcit, au fugit din Moldova, iar Moldova a devenit tot mai vulnerabilă pe plan intern, dar și în fața provocărilor externe: energetice, militare, hibride”, scrie Ziarul de Gardă