La perfectarea buletinului de identitate în august 2011, reclamantul a trebuit să prezinte livretul său militar sau adeverința cu privire la excluderea din evidența militară, din care se putea deduce, cel puțin parțial, diagnosticul său, potrivit sursei citate.

Invocând încălcarea Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în fața Curții, reclamantul s-a plâns de divulgarea datelor sale medicale într-un document oficial care trebuia prezentat diferitor autorități.

Guvernul a invocat că reclamantul nu a inițiat nici o acțiune judiciară pentru a-și formula plângerile, neepuizând astfel căile de recurs interne.

Reclamantul a indicat că nu s-a plâns instanțelor naționale din cauza lipsei unor șanse de succes, bazându-se pe practica națională existentă la acel moment. El a făcut referire la cazul unui bărbat seropozitiv, B., care inițiase două acțiuni similare în instanța de judecată, însă care au fost ulterior respinse de către Curtea Supremă de Justiție.

Curtea a notat că, deși aparent reclamantul ar fi putut să depună o plângere cu referire la publicitatea datelor sale cu caracter medical în baza informației conținute în adeverință, legislația în vigoare la momentul desfășurării evenimentelor prevedea că hotărârile Guvernului cu caracter normativ erau exceptate de la controlul judecătoresc. Astfel, instanțele de judecată nu puteau verifica dacă eventualul conținut al adeverinței cu privire la excluderea din evidența militară încălca dreptul reclamantului, odată ce acel conținut fusese aprobat în mod expres printr-o hotărâre de guvern. Prin urmare, Curtea a considerat că reclamantul nu a dispus de un remediu eficient în practică și a respins obiecția preliminară cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că deși ingerința în dreptul reclamantului în baza Articolului 8 din Convenție era prevăzută de lege, autoritățile naționale nu au demonstrat existența unui un scop legitim în acest sens. Curtea a considerat că modul în care erau protejate datele cu caracter medical în adeverințele cu privire la excluderea din evidența medicală era deficient și permitea terților să afle despre maladia care a stat la baza excluderii. În acest sens, constatarea Curții Supreme de Justiție în cauza lui B., potrivit căreia articolul 5 din Baremul medical prevedea o serie de boli diferite, nu doar HIV, nu schimba impactul asupra reclamantului. Această secțiune se referă la diverse boli grave care cu certitudine constituie date medicale sensibile, a căror divulgare afectează grav drepturile unei persoane garantate de Articolul 8 din Convenție.

Astfel, în lipsa necesității menționării unor detalii medicale atât de sensibile într-o adeverință care trebuie prezentată în diverse situații, inclusiv în cazul în care starea de sănătate a reclamantului nu avea vreo importanță aparentă, Curtea a considerat că ingerința fusese disproporționată și a constatat încălcarea Articolului 8 din Convenție.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului 4.000 euro pentru prejudiciul moral și 1.500 euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției.