„Gerul era de -49, -50 de grade. Mama nici nu putea să lucreze, era bolnavă, dar acolo, ca să nu murim de foame, așa bolnavă mergea la lucru. Primea pentru asta 300 de grame de grâu pe zi. Nadzirateliu ne păzea. Numai cu ajutorul fratelui mamei și a surorii sale, care foarte greu trăiau și aici, dar țineau câte vreo două-trei oi și ne mai trimiteau câte puțină făină de păpușoi și câte o bucățică de brânză, am rămas în viață. Lucra bunica bătrână și sora mea mai mărișoară cu trei ani, primeau 300 de grame de grâu și 200 g de orz și cu ajutorul rudelor din Moldova care ne trimiteau pachete am supraviețuit. Noi eram așa de slăbiți, vineți pe față. Mama, mai bine nici nu povestesc că îmi dau lacrimile în ochi – pâinea o împărțea în mai multe bucățele. De la 13 ani am lucrat, ca să nu murim de foame, că pe tata l-au adus bolnav pe targă, nu putea să se ridice din pat. Ne trimiteau la școrniță, unde mărunțeau paiele pentru vite, lucram acolo fără instructaj. L-au judecat pentru asta pe upravleaiușcii pentru că punea minori la lucru fără instructaj. La 12 martie 1955, la vârsta de 15 ani și trei luni, mi-a tras la cuțite mănușa, că se umpluse locul acela pe unde ieșeau paiele mărunțite,  am dat cu mâna să se elibereze cuțitele și mi-a tras-o și mi-a tăiat-o la încheietură. M-au dus în Libeajie, cu sania, cu calul care a lucrat toată ziua, de-abia mergea. Când am ajuns acolo, ne-a dus un rus localnic căsătorit cu o moldoveancă, a bătut la ușă, era pe la 7-8 seara,  și  au spus că deja au plecat toți acasă, dar că chirurgul trăiește alături. S-a dus după chirurg, că iată un copil și-a tăiat mână, dar acela întreabă dacă e din localnici, sau deportați. Când a aflat că sunt deportat m-a lăsat pe mâine. Tocmai a doua zi m-a operat, și mi-a tăiat mâna mai jos de cot”.

După ce a revenit la baștină, în 1958, Mihai Moroșanu este admis la Universitatea din Chișinău, în 1961, și chiar din studenție a intrat în vizorul autorităților opresive sovietice, opunându-se strămutării monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului. În 1964 colectează 3000 de semnături de la studenți. Este exmatriculat de la Universitate, ulterior judecat și condamnat la trei ani de închisoare pentru „încălcarea egalității naționale și rasiale” conform art. 218 - huliganism și art. 71 - Cod Penal al RSSM. A fost reabilitat în 1990.