MAE condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat pentru explicații
-
25 Noiembrie 12:02
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea gravă a spațiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe drone, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, un incident ce reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor.
„În urma acestor evoluții, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine la 14:00 la MAE pentru a oferi explicații privind aceste acțiuni inadmisibile”, transmite MAE.
Amintim că, șase drone care traversau ilegal teritoriul Republicii Moldova au fost detectate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale în această dimineață.
Potrivit Ministerului Apărării, primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca — Vulcănești, deplasându-se ulterior în direcția frontierei de stat cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul și Vadul lui Isac. Drona traversa spațiul aerian la o altitudine de aproximativ 1500 de metri. Ministerul Apărării a informat imediat structurile responsabile, inclusiv IGP despre cazul de survolare ilegală.
Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de jos, raionul Florești.

