A fost împreună cu mama sa la judecată: “Eram mic, dar îmi amintesc cum l-au adus pe tata într-o cușcă de fier, ca pe un mare criminal. Eu m-am repezit la el, dar soldatul acela care-l păzea  nu mi-a dat voie să mă apropii. Iar judecătorul, care era în etate, i-a spus să-mi dea voie, că cine știe ce va fi mai departe… Tata mi-a dat printre gratii, de unde o fi avut el, o bombonică. Plângea. A fost adus apoi la Orhei, la închisoare. Apoi a început războiul și au fost duși la Râbnița, unde au fost încărcați în vagoane și transportați în Rusia… Nu s-a mai întors acasă”, își amintește Victor Ghilaș.

În 1949 a fost judecată și mama. Li s-a luat și cealaltă casă, mai veche care le rămase. Din toți copii, Victor, cel mai mic, trăia cu mama. După arestarea mamei a rămas singur, un timp fiind îngrijit de vecini, până a fost luat de sora mai mare.

Deportările și alte forme de represiuni comuniste au constituit o încălcare flagrantă a drepturilor omului, un genocid, o crimă comisă cu intenția de a–i distruge pe basarabenii, răpiți în 1940 de la Patria mamă, în urma tratatului Ribbentrop - Molotov.

Tot mai puțini supraviețuitori ai acelui calvar sunt în viață și avem o datorie morală să adunăm  amintirile lor și să le transmitem urmașilor pe diferite căi – prin cărți, emisiuni, prin monumente și răstigniri ridicate în memoria lor, prin evenimente organizate periodic în orice localitate.