Rezoluție de urgență la Congresul PPE de la Helsinki | PNL din România solicită autorităților de la Chișinău să garanteze pluralismul politic
-
08 Noiembrie 2018 12:48
Partidul National Liberal din România solicită autorităților de la Chișinău, într-o Rezoluție de urgență propusă la Congresul PPE de la Helsinki, să garanteze pluralismul politic, să oprească hărțuirea și intimidarea opoziției, transmite IPN.
PNL își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu creșterea concentrării puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane și deteriorarea standardelor democratice fundamentale în Republica Moldova,
Rezoluția face apel la autoritățile Rep. Moldova să garanteze principiile fundamentale ale democrației reprezentative și să asigure că voința alegătorilor, exprimată în alegerile din Chișinău în 2018, este respectată pe deplin. De asemenea, guvernarea de la Chișinău este chemată ”să asigure principiul independenței judecătorești și să renunțe la practicile antidemocratice de politizare ale sistemului judecătoresc și de instrumentalizare a sistemului de justiție în scopuri politice”.
În perioada 7-8 noiembrie 2018, la Helsinki, are loc cel de-al 25-lea Congres al Partidului Popular European, unde urmează să fie ales candidatul PPE pentru președinția Comisiei Europene după alegerile din mai 2019.