Rezervele valutare ale BNM au crescut în octombrie cu 86,48 milioane de dolari
-
09 Noiembrie 2021 13:32
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au crescut în octombrie cu 86,48 milioane de dolari și au depășit 4,048 miliarde de dolari.
Potrivit agenției INFOTAG cu referire la datele BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: înregistrarea suportului bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor debursat de Comisia Europeană, în numele UE - 99,49 milioane de dolari (echivalentul a 86,1 milioane de euro), dintre care 57,4 milioane de dolari (echivalentul a 49,7 milioane de euro) sub formă de asistență macrofinanciară (ultima tranșă de împrumut); înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale - 5,26 milioane de dolari; intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate - 4,69 milioane de dolari; intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă - 2,50 milioane de dolari; aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA - 1,42 milioane de dolari; veniturile din gestionarea rezervelor valutare - 0,24 milioane de dolari și alte intrări nete - 3,08 milioane de dolari.
Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova - 16,4 milioane de dolari; plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova - 12,44 milioane de dolari; intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută - 1 milion de dolari, reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții - 0,36 milioane de dolari.
În octombrie 2020, rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei au constituit 3,014 miliarde de dolari.