Republica Moldova își pregătește ultimul pas pentru ieșirea din CSI (Revista presei)
-
21 Ianuarie 09:13
Ieșirea definitivă a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente este principalul subiect în presa apărută astăzi. Decizia este una firească în contextul parcursului european al țării și al ruperii legăturilor politice și economice cu Rusia. Totodată, presa relatează și despre cum ar putea apăra România Republica Moldova în eventualitatea unui conflict.
Moldova își pregătește ultimul pas pentru ieșirea din CSI – relatează Europa Liberă. Republica Moldova a ieșit din zeci de acorduri ale Comunității Statelor Independente (CSI) în ultimii ani, iar după invazia rusă pe scară largă în Ucraina nu a mai participat, de facto, la nicio reuniune a acestei organizații controlate de Rusia. Acum, guvernul pro-european de la Chișinău se pregătește să scoată R. Moldova din CSI și de iure, înfuriind opoziția pro-rusă. Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a spus postului public de radio că ministerul său pregătește avizele necesare pentru a denunța principalele trei acorduri ale CSI. Decizia urmează a fi luată de guvern până la mijlocul lunii februarie, iar apoi transmisă parlamentului pentru a fi adoptată în sesiunea de primăvară, care începe tot în februarie. Intenția este firească și logică, a spus Europei Libere analistul politic, Anatol Țăranu, explicând: „Aflarea în CSI este un anacronism, având în vedere cursul magistral al R. Moldova de aderare la Uniunea Europeană”. Ieșirea din acordurile fondatoare ale CSI nu ar trebuie să aibă consecințe majore asupra cetățenilor moldoveni, spune analistul politic Laurențiu Pleșca. „CSI nu este o organizație ca UE, unde se circulă liber și se face comerț fără taxe, pentru că aici depinde mai mult de acordurile bilaterale, și nu de acordurile CSI” – a explicat expertul. R. Moldova a denunțat deja un acord CSI despre călătoriile fără vize, pentru că are asemenea acorduri bilaterale cu cele mai multe țări membre. De asemenea, a denunțat mai multe acorduri economice.
Moldova mai taie o „funie” care o ține legată de Rusia, comentează și Vitalie Călugăreanu într-o analiză pentru DW Moldova. CSI este o organizație creată de Rusia pe ruinele URSS, pentru a menține țările ex-sovietice în sfera sa de influență iar denunțarea acestor acorduri înseamnă ieșirea Moldovei din CSI, amintește autorul. În 2025, Chișinăul a denunțat peste 60 de acorduri semnate în cadrul CSI, dând amploare unui proces de aliniere a politicilor naționale la standardele UE. În paralel, a pregătit terenul pentru decizia finală (ieșirea de facto și de jure din CSI) – a semnat acorduri bilaterale cu statele cu care colabora economic exclusiv prin mecanismele CSI. Prin urmare, aflarea în continuare a Moldovei la CSI ar fi inutilă și chiar păguboasă economic și geopolitic. Relațiile bilaterale funcționează și fără CSI. Cooperarea cu Ucraina, Georgia, Azerbaidjan există și în format GUAM (organizație creată în 1997), iar legăturile Moldovei cu țări precum Armenia, Uzbekistan, Kazahastan, Tadjikistan sau Kyrgyzstan nu depind de apartenența la CSI. Calitatea de membru al CSI costă Republica Moldova aproape 9 milioane de lei moldovenești anual – echivalentul a 450.000 euro. Ce-i drept, după invazia Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, Republica Moldova a refuzat să mai achite această cotizație.
Moment istoric, Republica Moldova părăsește CSI - ultima rămășiță a Uniunii Sovietice. Jurnalistul Vitalie Cojocari explică care este legătură cu URSS, într-o cronică preluată de RFI Moldova. Acordul economic urma să fie un fel de Uniune Europeană, doar că nu a funcționat prea bine. Federația Rusă schimba regulile jocului de fiecare dată când voia să pedepsească o țară din CSI. De pildă, Republica Moldova și-a văzut în repetate rânduri producția agricolă interzisă când la putere la Chișinău veneau politicieni pe care Moscova nu-i plăcea. La un moment dat autoritățile de la Moscova spuneau chiar că vinul moldovenesc este bun pentru a vopsi gardurile, amintește autorul. Dacă va reuși să se rupă de CSI, Republica Moldova va încheia o etapă importantă în istoria sa și se va apropia și mai mult de Uniunea Europeană.
Cum ar putea apăra România Republica Moldova în caz de război? – scrie Jurnal.md. România va continua să sprijine Republica Moldova inclusiv din punct de vedere militar, pentru întărirea capacității sale de apărare, a declarat într-o conferință de presă, Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, întrebat ce s-ar întâmpla în eventualitatea unui conflict pe teritoriul Republicii Moldova. Generalul Gheorghiță Vlad a explicat că Republica Moldova ar putea fi apărată de o coaliție de voință, nu de NATO, în cazul unui conflict militar, după modelul celei pentru Ucraina. „Republica Moldova este un stat neutru. Deci, în niciun caz Alianța nu poate fi implicată în apărarea, în cazul unui conflict în interior, aici. Dar asta nu înseamnă că nu se pot găsi formate ale coalițiilor de voință, pe modelul celei care se coagulează astăzi pentru Ucraina și pentru eventualitatea în care un eventual conflict ar avea loc în Republica Moldova”, a declarat Șeful Statului Major al Apărării. Generalul a adăugat că România rămâne foarte determinată să sprijine multi-dimensionar Republica Moldova.

