Ministrul Economiei preia interimatul de premier, Munteanu se retrage – titrează Europa Liberă. După ce și-a dat demisia, Alexandru Munteanu a decis să nu-și ducă la bun sfârșit nici mandatul de premier interimar. Până la alegerea unui nou șef al Guvernului, interimatul va fi asigurat de viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu. În vârstă de 54 de ani, Eugen Osmochescu are studii în drept și în sustenabilitatea afacerilor, obținute în R. Moldova și peste hotare. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Guvernului, Osmochescu a predat la Universitatea de Stat din Moldova (1998-2008) și a lucrat în calitate de jurist la proiectul reformei fiscale din anii 1995-1998, care a făcut tranziția de la sistemul fiscal specific economiei planificate la unul adaptat economiei de piață. De asemenea, el a activat în câteva organizații internaționale, iar înainte de a deveni ministru, a fost manager de program la Corporația Financiară Internațională – o divizie a Grupului Băncii Mondiale, dedicată sectorului privat în țările în curs de dezvoltare.

Guvernul Munteanu, un model de comunicare deficitară – comentează Veridica.md. Publicația scrie că în cazul unei demisii de premier, mai ales într-un context de criză politică și de imagine, demisia anunțată printr-o postare pe Facebook ridică semne de întrebare. Un astfel de moment nu este doar un exercițiu de comunicare personală, ci unul instituțional. Demisia unui prim-ministru reprezintă un eveniment politic major, care necesită explicații, asumare și un dialog cu societatea. Or, anume acest lucru a lipsit. Mai mult, se creează impresia că premierul (fostul deja) a avut grijă mai mult de propria imagine decât de cea instituțională... Aparent, dl Munteanu vrea să transmită că a vrut să facă lucruri bune, să facă reforme, să îmbunătățească nivelul de trai al populației, dar nu a fost lăsat să le facă. Totuși, care sunt „principiile și convingerile” dlui Munteanu pe care ar fi fost nevoit/obligat să le încalce? Ce reforme a vrut să facă și a fost împiedicat? Dacă e vorba de politica bugetar-fiscală, atunci guvernul însuși (prin Ministerul Finanțelor) a început să dea înapoi și să renunțe la unele propuneri, creând senzația că nu erau bine pregătite sau nu avea suficiente argumente. Dacă e vorba de așa-numita „listă a intangibililor”, așa cum au sugerat unii politicieni și s-a scris în presă, adică lui Munteanu i s-ar fi interzis să demită anumiți funcționari afiliați PAS, ar fi trebuit să informeze societatea. În caz contrar riscă inclusiv să fie acuzat de complicitate. Astfel, într-un moment în care guvernarea era afectată de mai multe crize de imagine, iar societatea avea nevoie de clarificări, mesajul a lăsat mai multe întrebări decât răspunsuri.

Dincolo de subiectul Munteanu, într-o analiză pe Cotidianul, Alexandru Tănase scrie ce ar putea urma în continuare. În fața PAS se conturează, în esență, câteva opțiuni. Prima este modelul premierului politic – un lider cu autoritate în partid, capabil să-și asume decizii și să răspundă politic pentru ele. A doua este continuarea formulei tehnocrate, un el de „Munteanu 2”, adică un premier fără bază politică proprie, obligat să guverneze prin intermediari și să negocieze permanent cu adevărații centri de putere. În sfârșit, există și o a treia variantă: modelul hibrid, în care premierul încearcă să îmbine legitimitatea tehnocrată cu sprijinul politic al partidului. În cele din urmă, întrebarea esențială nu este care dintre aceste modele este cel mai atractiv pe hârtie, ci care dintre ele poate fi implementat în condițiile politice existente în Republica Moldova. La această întrebare vom primi, probabil, răspunsul în următoarele săptămâni. Autorul mai scrie că Maia Sandu este, fără îndoială, liderul politic în jurul căruia gravitează actuala majoritate. Dar, din punct de vedere constituțional, ea nu este președintele PAS. Ea este președintele Republicii Moldova. Iar această funcție presupune o responsabilitate care depășește interesele unui partid, chiar și ale partidului care a făcut posibilă alegerea sa. De aceea, întrebarea pe care ar trebui să și-o pună încă de astăzi nu este doar cine va conduce Guvernul după Alexandru Munteanu, dar și ce se va întâmpla cu Republica Moldova după PAS. Cine va guverna această țară atunci când actuala majoritate își va încheia, inevitabil, existența politică? Ce alternative democratice există? Sunt ele suficient de pregătite pentru a prelua responsabilitatea guvernării?