Relele tratamente rămân a fi o problemă gravă în penitenciarele din R. Moldova, iar autoritățile nu reușesc să ducă evidența corespunzătoare a cazurilor / Raport

  • 09 Decembrie 2022 13:05
Relele tratamente rămân a fi o problemă gravă în penitenciarele din R. Moldova, iar autoritățile nu reușesc să ducă evidența corespunzătoare a cazurilor / Raport

Relele tratamente rămân a fi o problemă gravă în penitenciarele din Republica Moldova, iar autoritățile nu reușesc să ducă evidența corespunzătoare a cazurilor, constată un raport prezentat astăzi de Asociația Promo-LEX. Potrivit acestui raport, în ultimii aproximativ 10 ani, doar o treime din leziunile corporale provocate în locurile de detenție au fost raportate către Procuratură. Printre cauze, spun experții, se numără pregătirea insuficientă a angajaților, numărul prea mare de registre, ineficiența organelor de control intern, precum și existența subculturii criminale din penitenciare. Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a recunoscut că sistemul se confruntă cu aceste probleme, precizând că autoritățile planifică să vină cu un șir de soluții, în perioada următoare, transmite Radio Chișinău.

Promo-LEX a constatat că, din 2013, de la intrarea în vigoare a ordinului ce se referă la Regulamentul cu privire la procedura de identificare, înregistrare și raportare a pretinselor cazuri de tortură, mai puțin de 1%din leziunile corporale au fost înregistrate în conformitate cu prevederile acestuia. Totodată, doar o treime din leziunile corporale au fost raportate către Procuratură și mai puțin de 4 la sută din acestea au fost examinate. Expertul Promo-LEX, Dumitru Rusu, susține că a fost analizată situația din șapte penitenciare din Republica Moldova, precizând însă că aceeași stare de lucruri este relevantă și pentru celelalte. De pildă, în 2021 au fost înregistrate 1 280 de cazuri de leziuni corporale, însă doar două au fost raportate către Procuratură.

„În principiu, printre cauzele principale se numără necunoașterea și pregătirea insuficientă a supraveghetorilor, vorbim despre așa-numiții subofițeri. O altă problemă principală este suprasolicitarea angajaților. În unele cazuri, pe timp de noapte la 600 de deținuți rămân 3 - supraveghetori”, a spus Rusu.

Totodată, o altă cauză ar fi numărul prea mare de registre de evidență care există în sistemul penitenciar, dar și capacitatea insuficientă a procurorilor de a se ocupa de aceste cazuri. Experții Promo-LEX au venit cu un șir de recomandări printre care se numără necesitatea asigurării controlului, digitalizarea procesului de înregistrare a cazurilor de rele tratamente, sporirea numărului de supraveghetori, asigurarea spațiilor de uz comun cu camere de supraveghere, dar și dezvoltarea infrastructurii serviciilor medicale.

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, prezentă la conferință, a recunoscut că sistemul penitenciar se confruntă cu un șir de probleme, însă a precizat că autoritățile panifică să vină cu soluții, în perioada următoare. Problema cea mai mare care continuă să persiste în sistemul penitenciar se referă la condițiile inumane de detenție și violența între deținuți, care poate fi combătută cu greu, a precizat ea, adăugând că Ministerul Justiției își propune să instituie un sistem mai individualizat și mai progresiv de executare a pedepsei.

„Ceea ce înseamnă o clasificare a deținuților după nivelul de risc. Cei cu influență negativă automat ar fi plasați într-un regim de detenție mai strict, iar cei care muncesc, sunt motivați să se schimbe vor progresa spre un regim mai blând”, a declarat Burciu.

În Republica Moldova există 17 penitenciare. Raportul Promo-lex mai arată că pentru a se face auziți, unii deținuți recurg la automutilări sau chiar suicid. De exemplu, doar pe parcursul anului 2021, au fost înregistrate, cel puțin, 800 de automutilări, 31 tentative de suicid și 6 suicide.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău