Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii

  • 09 Septembrie 2015 11:32
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii

Regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, va intra în istorie, miercuri, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic, transmite Mediafax.

 În jurul orei locale 17.30 (19.30, ora României, n.r.), Elizabeth a II-a, care, la vârsta de 89 de ani, este în același timp și cel mai vârstnic monarh al Marii Britanii, va depăși precedentul record de longevitate în fruntea țării - 63 de ani, 7 luni, 2 zile, 16 ore și 23 de minute - care a fost stabilit de stră-străbunica ei, regina Victoria, informează Reuters.

Cu această ocazie, premierul britanic David Cameron i-a adus un omagiu reginei Elizabeth a II-a.

"De-a lungul ultimilor 63 de ani, Maiestatea Sa a fost o stâncă de stabilitate într-o lume aflată într-o continuă schimbare, iar altruismul ei și simțul datoriei i-au adus multă admirație nu doar în Marea Britanie, ci pe tot globul", a spus David Cameron.

"Trebuie să sărbătorim astăzi recordul ei extraordinar, ca și buna cuvință și demnitatea cu care a condus țara noastră", a adăugat premierul britanic.

Apropiații reginei spun că Elizabeth a II-a nu acordă o importanță prea mare acestui record, despre care spune că reprezintă "doar ceva mai mult" decât faptul că a avut o viață lungă.

 Inițial, suverana britanică nu intenționase să marcheze acest record într-o manieră publică, dar a ales să cedeze la presiunea opiniei publice și va participa, miercuri, la un eveniment în Scoția, unde își petrece în mod tradițional vacanța de vară.

Alături de soțul ei, prințul Philip, care i-a fost tot timpul alături de-a lungul domniei, regina britanică va efectua o călătorie cu o locomotivă cu aburi, pentru a marca debutul lucrărilor pentru cea mai lungă linie de cale ferată ce va fi construită în Marea Britanie în ultimii peste 100 de ani.

O purtătoare de cuvânt de la palatul Buckingham a spus că regina ar putea chiar să susțină un mic discurs la finalul acelui eveniment.

"Este inevitabil să par un fel de personalitate îndepărtată pentru mulți dintre voi, o succesoare a regilor și reginelor din istorie", a spus Elizabeth a II-a în primul ei discurs oficial de Crăciun ce a fost televizat, în anul 1957.

"Nu pot să vă conduc în război. Nu pot să fac legi pentru voi sau să administrez justiția. Dar pot să vă dau altceva. Pot să ofer inima mea și devotamentul meu tuturor acestor insule vechi și tuturor acestor oameni care trăiesc în comunitatea noastră frățească", a adăugat suverana britanică în acel discurs.

Atunci când era o tânără prințesă, Elizabeth nu se aștepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată.

Elizabeth a II-a avea 25 de ani atunci când a urcat pe tron, pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.

În acel moment, Elizabeth a II-a a devenit cel de-al 40-lea monarh dintr-o linie succesorală ce își are originea în regele normand William Cuceritorul, care a câștigat tronul britanic în anul 1066, după o victorie asupra anglo-saxonului Harold al II-lea, la finalul Bătăliei de la Hastings.

 În anul în care a devenit regină, Războiul din Coreea se afla la apogeu, Iosif Stalin era conducătorul Uniunii Sovietice, iar Marea Britanie tocmai anunțase că deține bomba atomică.

"Există un motto care a fost utilizat de mulți dintre strămoșii mei - un motto nobil, «I serve» («Îmi slujesc țara»)", a spus Elizabeth a II-a într-un discurs televizat care a marcat a 21-a aniversare de la urcarea ei pe tron.

"Declar aici, în fața voastră, a tuturor, că toată viața mea, indiferent dacă ea va fi lungă sau scurtă, voi fi un slujitor devotat al vostru și al măreței noastre familii imperiale din care facem parte cu toții", a mai spus aceasta.

După ce a devenit regină, Elizabeth a II-a a colaborat cu 12 premieri britanici, începând cu Winston Churchill, iar, pe parcursul domniei sale, Statele Unite au avut 12 președinți, începând cu Harry S. Truman și terminând cu Barack Obama.

Elizabeth a II-a a avut nu doar cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei britanice. Potrivit unui sondaj publicat în weekend de Sunday Times, britanicii o consideră cea mai bună regină a țării lor, depășind două personalități din trecutul Marii Britanii, reginele Elizabeth I și Victoria, cea din urmă domnind timp de peste șase decenii în secolul al XIX-lea, când Marea Britanie și-a construit imperiul.

Totuși, nu toți britanicii s-au declarat impresionați de recordul de longevitate al reginei Elizabeth a II-a, unii dintre republicani spunând că tăcerea suveranei în privința chestiunilor politice a reprezentat cea mai mare realizare a domniei sale. Cunoscutul istoric britanic David Starkey a declarat, de asemenea, că regina nu a spus și nici făcut niciodată ceva care să fie memorabil.

"Numele ei nu va fi dat epocii sale. De fapt, bănuiesc că numele ei nu va fi atribuit niciunui lucru", a declarat istoricul pentru revista Radio Times.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău