R. Moldova: Care este cota femeilor în politică

  • 14 Iulie 2015 18:06
R. Moldova: Care este cota femeilor în politică

Republica Moldova nu respectă angajamentele internaționale în ceea ce privește reprezentarea femeilor în politică.

Cota de reprezentare a acestora atât în consiliile locale, raionale cât și în structurile centrale este sub limita recomandată de Organizația Națiunilor Unite. Totuși, la alegerile locale din acest an au fost alese în funcțiile de primar cu aproximativ 20 de femei mai multe în comparație cu scrutinul din 2011. Sunt câteva dintre concluziile unui studiu prezentat astăzi de către mai multe organizații privind ”Rezultatele Alegerilor Locale din perspectiva egalității de gen”.

Republica Moldova a semnat mai multe documente internaționale în care s-a angajat să respecte drepturile femeilor inclusiv în ceea ce privește asigurarea accesului nediscriminatoriu în viața politică, susține președintele organizației ”Gender Centru” Valentina Bodrug-Lungu. Potrivit acesteia, autoritățile noastre mai au de întreprins acțiuni în vederea respectării angajamentelor asumate.

”Din 1994, Republica Moldova a aderat ratificând Convenția ONU, cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei. Declarația Mileniului a fost semnată în 2000. Sunt niște cifre sub care Republica Moldova a semnat și anume să ajunge la 40 la sută reprezentarea femeilor în consiliile locale, 25% în consiliile raionale, 25 la sută printre primari și 30 la sută în rândul parlamentarilor”, a declarat Valentina Bodrug-Lungu.

La alegerile din 2015, ponderea femeilor la nivelul consiliilor locale, a fost la același nivel ca în 2007, de aproape 35 la sută. Raioanele din nordul Republicii Moldova au avut cele mai multe femei candidat, susține reprezentantul Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare”, Cristian Ciobanu.

”Cele mai mari procente de femei candidate s-au înregistrat în raionale Ocnița, Șoldănești, Ocnița, Florești, Rezina, Edineț cu o pondere de 44.9 %, 43%, 41% etc. Cel mai mic procent de femei candidate s-a înregistrat în raioanele Nisporeni, Briceni, Căușeni, Ialoveni, Ștefan Vodă, Basarabeasca, Găgăuzia, Criuleni-zona de centru sud”, a declarat Cristian Ciobanu.

În 2015, pentru funcția de primar au candidat 19,3 procente femei, din totalul candidaților, cu patru puncte procentuale mai puțin decât în alegerile din 2007, nesemnificativ mai mult decât la scrutinul din  2011. Anul acesta au fost alese 185 de femei primar, din totalul celor 898, ceea ce reprezintă cu 20 de femei mai mult comparativ cu patru ani în urmă. 

În cadrul aceleiași conferințe, a fost lansată Platforma pentru Egalitate de gen din care fac parte aproape 10 organizații și asociații, printre care promo-Lex, centrul de Drept al Femeilor, CreDo, Clubul Politic al Femeilor, etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:0 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
12
Tue
13
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău