Prima centrală nucleară din lumea arabă a devenit funcțională

  • 01 August 2020 14:16
Prima centrală nucleară din lumea arabă a devenit funcțională

Emiratele Arabe Unite au anunțat sâmbătă începerea operațiunilor la centrala nucleară civilă de la Barakah, prima de acest tip din lumea arabă, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

"Anunțăm astăzi că EAU au procedat cu succes la punerea în serviciu a primului reactor al centralei de la Barakah, prima din lumea arabă", a transmis pe Twitter șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, premierul Emiratelor și emirul Dubaiului.

"Este un moment istoric pentru EAU în obiectivul lor de a furniza țării o nouă formă de energie curată", a comentat la rândul său Hamad Alkaabi, reprezentantul Emiratelor pe lângă Agenția internațională a energiei atomice (AIEA) de la Viena.

Corporația energiei nucleare din Emirate ENEC a precizat că subsidiara sa Nawah Energy "a inaugurat cu succes Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Barakah, situată în regiunea Al Dhafrah din Abu Dhabi".

Centrala, construită în colaborare cu Corporația de Electricitate a Coreei (KEPCO), urma să-și înceapă funcționarea în 2017, dar lansarea operațiunilor a fost amânată pentru a se conforma cerințelor legale de securitate.

La finalizarea lucrărilor, centrala va dispune de patru reactoare cu o capacitate de 5600 megawați, adică circa un sfert din necesarul de electricitate al EAU, unul din principalii producători de petrol.

EAU nu au dezvăluit suma totală pe care intenționează să o investească în acest proiect, al cărui cost estimat este de 24,4 miliarde de dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău