Ștefan cel Mare și Sfânt - un model pentru tinerele generații, ideea centrală a unei conferințe științifice desfășurate la Chișinău (Foto)
-
10 Iulie 11:17
Una din cetățile domnești ale lui Stefan cel Mare și Sfânt s-ar fi aflat la Lăpușna, pe teritoriul actual al R. Moldova, unde a fost găsită recent o temelie mai veche a unei biserici din epocă, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a declarat academicianul Andrei Eșanu, în cadrul Conferinței “Ștefan cel Mare în memoria posterității”, ce s-a desfășurat recent la filiala Ștefan cel Mare și Sfânt a Bibliotecii Municipale “B. P. Hașdeu”, din capitală. Istoricul a amintit că hotarele Țării Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare se întindeau “de la munte și până la mare, de la Carpați până la Nistru. El permanent a acordat o mare atenție acestui spațiu al Tării Moldovei, la fel ca și spațiului din dreapta Prutului”, transmite Radio Chișinău.
Academicianul Andrei Eșanu a evocat și un detaliu pe care l-a descoperit în una din cronicile românești, traduse în limba germană pe vermea lui Ștefan cel Mare, în 1502, din care aflăm că atunci când a venit la domnie “cu oaste mică”, domnitorul a fost susținut de cei din Țăra de Jos, adică inclusiv de cei de pe teritoriul actual al R. Moldova, unde tatăl său, Bogdan al II-lea, avea prieteni pârcălabi și alți boieri.
Cea de-a VI-a ediție a Conferinței dedicate lui Ștefan cel Mare a reunit și de această dată istorici, oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului, care au readus în actualitate calitățile și realizările marelui domnitor, care rămâne un model pentru toate timpurile. Printre participanții evenimentului au fost decanul Facultății de Istorie și Filosofie a USM, Igor Bercu; doctorul în istorie, vicerectorul Universității din Oradea, Sorin Șipoș; scriitorul Andrei Breabăn, din Suceava; colaboratorii Institutului de Istorie al USM, istoricii Andrei și Valentina Eșanu, Silvia Corlăteanu-Granciuc, Valentin Constantinov și alți istorici; maestrul în arte al R. Moldova, actorul Nicolae Darie; preotul, cantautorul și masterandul în științe ale educației, Vadim Beresteanu din Cahul; elevi de la Colegiul ULIM din Chișinău, bibliotecari, studenți, cititori.
Doctorul în istorie, vicerectorul Universității din Oradea, Sorin Șipoș a menționat că personalitatea lui Ștefan cel Mare a exercitat un impact puternic asupra contemporanilor, asupra liderilor europeni de la acea vreme: “Ștefan cel Mare a exercitat încă în epocă o puternică fascinație asupra contemporanilor. Victoriile obținute asupra suveranilor vecini, care au invadat Moldova, prodigioasa activitate ctitoricească, elaborarea primelor letopisețe ale țării, relațiile diplomatice cu statele vecine, dar nu numai cu statele vecine, ci și cu cele aflate la mari depărtări, au ridicat prestigiul domnului și al țării Moldovei la un nivel nemaintălnit până la momentul respectiv”, a menționat Șorin Sipoș.
Maestrul în Arte al Republicii Moldova, actorul Nicolae Darie de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, a menționat în cadrul evenimentului că spectacolul “Apus de soare” de Barbu Delavrancea, al cărui personaj principal este Ștefan cel Mare, inaugura fiecare stagiune teatrală din perioada interbelică. În perioada comunistă, regizorul Valeriu Cupcea a făcut încercarea de a relua spectacolul, dar acesta a fost interzis în ultimul moment, ca să fie reluat doar în anii 90: “Marele vis al renumitului actor Eugeniu Ureche a fost să joace acest rol al domnitorului. Prin anii 60, regizorul și distinsul patriot, Valeriu Cupcea, a purces la montarea acestui spectacol, “Apus de soare”. Era în perioada repetițiilor generale - un spectacol, premiera căruia era așteptată de tot poporul iubitor de adevăr istoric, de dragoste față de Ștefan cel Mare. Practic, cu câteva zile înainte, a venit o directivă de la Minister, care a interzis spectacolul”. Abia în 1997, regizoarea Nicoleta Toia, din România, a montat spectacolul pe scena Naționalului de la Chișinău, când s-a împlinit visul de decenii al maestrului Nicolae Darie de a-l interpreta pe domnitorul Ștefan cel Mare.
Elevii anului III al Colegiului ULIM, Nicoleta Balan, Mihaela Olaru, Sergiu Gorceac, care au prezentat propriile lor creații și comunicări, au vorbit despre Ștefan cel Mare ca mare personalitate a neamului, om cu mare curaj și responsabilitate, a cărui înțelepciune și diplomație politică rămâne un model și pentru tinerii din timpurile noastre.
Într-o epocă a expansiunii tehnologice cunoașterea istoriei este mai importantă ca oricând, deoarece le cultivă tinerilor demnitate personală și națională, spirit critic, responsabilitate istorică și socială, a menționat profesoara de istorie de la Colegiul ULIM, Liliana Cuhal, această idee fiind un fir roșu al întregii conferințe.
Istoricii Andrei și Valentina Eșeanu și istoricul Sorin Șipoș au venit cu o valoroasă donație de carte istorică, care va completa colecția Bibliotecii Municipale “B. P. Hașdeu”.
În cadrul evenimentului a fost prezentată expoziția de fotogrofii „Chișinăul vechi”, cu imagini surprinse de fotograful și ghidul Iurie Dodiță, care a prezentat monumente și clădiri din Chișinăul de azi, precum și clădirile capitalei de altădată.

