PORTRET | „Gloriosul” Grigori Rasputin, tămăduitorul curții imperiale ruse, un pretins călugăr desfrânat

  • 29 Decembrie 2018 13:50
PORTRET | „Gloriosul” Grigori Rasputin, tămăduitorul curții imperiale ruse, un pretins călugăr desfrânat

La 29 decembrie 1916 era asasinat Rasputin, rămas celebru în istorie ca fiind tămăduitorul familiei țarului Nicoale al II-lea, dar și un amorez celebru al tuturor frumuseților feminine de la curtea imperială a acelor vremuri. Deși nu a fost niciodată în monahism, Rasputin a fost numit „Călugărul nebun”, prin prisma unor așa-numite vindecări prin puterea credinței.

A rămas în istorie ca unul dintre cele mai controversate personaje ale secolului al XX-lea, cu un rol relativ minor dar plin de culoare în decăderea dinastiei Romanovilor.

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut la 10 ianuarie 1869, la Pokrovskoie, un sătuc siberian de pe râul Tura, în gubernia Tobolsk, regiunea Tiumen în zilele noastre, într-o familie de țărani.

Aceasta este cea mai probabilă dată a nașterii sale, însă mai mulți cercetători dau ca ani ai nașterii între 1863 și 1873.

În anul 1887, Rasputin a petrecut trei luni într-o mănăstire, unde se pare că a intrat în secta Khlysts desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor, care propovăduia un soi de violență combinată cu erotism și susținea, nici mai mult nici mai puțin, că mântuirea consta de fapt în săvârșirea unui păcat pentru ca, mai apoi, sufletul să fie izbăvit.

PORTRET | „Gloriosul” Grigori Rasputin, tămăduitorul curții imperiale ruse, un pretins călugăr desfrânat

După ce a ieșit din mănăstire, l-a vizitat pe Macarie, un om considerat sfânt, care a exercitat o puternică influență asupra viitorului tânărului Rasputin.

În anul 1889 s-a căsătorit cu Paraskovia Fiodorovna Dubrovina, o țărancă la fel de puțin școlită ca el, cu care a avut patru copii: primul, al cărui nume nu se cunoaște, a murit la puțină vreme după ce a venit pe lume, al doilea copil a fost Matryona (sau Maria), singura care i-a supraviețuit „sfântului”, Varvara (sau Varia), sora ei mai mică, a fost ucisă de bolșevici chiar în zilele Revoluției și singurul băiat al său, Dmitri (sau Mitia), care avea să moară în Siberia, împreună cu mama sa.

În anul 1901 Rasputin a părăsit satul natal și a plecat în pelerinaj, cu intenția de a se călugări, printre locurile vizitate regăsindu-se Grecia și Ierusalimul. În Grecia a intenționat să facă parte din comunitatea ortodoxă a rușilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon, unde avea să constate însă lucruri nefirești în comportamentul călugărilor atoniți. La întoarcerea acasă, după mărturisirea sa către Macarie, acesta îi recomandă posibilitatea ca mântuirea sufletului lui să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, din lumea mare.

În anul 1903, Rasputin ajunge la Petrograd, capitala țaristă (Sankt Petersburg astăzi) unde s-a autoproclamat stareț posesor al unor puteri tămăduitoare nebănuite. A urmat pentru o perioadă Academia Teologică de aici, perioadă în care a dat dovadă de calități ce au uimit asistența prin vindecări nonconformiste, care ar fi fost explicate ulterior prin dozajul bioenergetic deosebit pe care îl poseda.

Ca urmare a acestor practici tămăduitoare, primește recomandarea preotului Ioan din Kronstadt și a duceselor Anastasia și Milita, iar în anul 1905 Rasputin și-a făcut intrarea la curtea țarului Nicolae al II-lea, familia imperială punându-și mari speranțe în puterile sale vindecătoare, în condițiile în care moștenitorul tronului, țareviciul Alexei, suferea de hemofilie, o boală care îi provoca hemoragii necontrolate din cauza lipsei capacității de coagulare a sângelui, iar tratamentele numeroase încercate nu au dat niciun rezultat.

Rasputin concepuse un tratament „revoluționar” în urma căruia micuțul suferind al curții imperiale se simțea din ce în ce mai bine, el fusese supravegheat permanent de medicul familiei, copilului i se administra greșit aspirina, iar Rasputin a luat ca primă măsură eliminarea medicamentului care era contraindicat în afecțiunile hemoragice. Miracolul era înfăptuit … iar lui Rasputin i se dusese faima că avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor. Contestatarii săi îl acuzau însă că rezultatele miraculoase ar fi fost obținute prin … hipnoză.

Interesante sunt trei episoade din activitatea „Tămăduitoare” a lui Rasputin: în primul dintre acestea, în anul 1905, Alexei a fost atacat de o albină, iar Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului și ar fi strigat „Înțeapă-l și vei muri !”, după care albina a zburat din preajma bolnavului, întâmplare interpretată ca o acțiune a puterilor sfinte ale lui. În al doilea exemplu, se spune că în timpul unei crize grave a țareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din îndepărtata Siberie, ar fi reușit să-i ușureze suferința copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor, de la distanță.

Apoi în anul 1912, Alexei a căzut de pe cal și a început să sângereze intern, iar Rasputin i-a scris țarinei Alexandra Feodorovna, spunându-i să fie fără grijă, că băiatul se va face bine până a doua zi, ceea ce s-a și întâmplat.

Această ultimă întâmplare a făcut ca încrederea acesteia să fie necondiționată în capacitățile vindecătoare ale lui Rasputin, ba mai mult, recunoștința ei se transforma, încet-încet, în atracție fizică nestăvilită. Întâlnirile dintre cei doi, discrete – cum se putea altfel – dar din ce în ce mai dese, veneau pe fondul în care însuși țarul îl numea pe Rasputin „prietenul nostru”, semn al încrederii de care se bucura acesta în rândul membrilor familiei imperiale.

Atât țarul cât și țarina îl considerau pe Rasputin un profet, un om al lui Dumnezeu, o inetrpretare care poate fi evaluată mai ales în contextul relației tradiționale și foarte puternice între curtea imperială rusă, oricare ar fi fost aceasta, și Biserica ortodoxă rusă, însă și în contextul în care țarina Alexandra, o germană protestantă la origine, era foarte fascinată de noua sa religie ortodoxă, fără însă a pătrunde profunzimea unora dintre practicile credinței rușilor.

Instalat cum se cuvine la curtea imperială, deși era considerat un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public, Rasputin a început o viață desfrânată, însoțit fiind mai mereu de femei de condiție deosebită din înalta societate petersburgheză. Rasputin era văzut adesea și în compania prostituatelor, era cunoscut ca un consumator de alcool până dincolo de pierderea cunoștinței, însă chiar și așa, era fascinant pentru multe dintre femeile de la curtea imperială. În schimb societatea aristocratică rusă a acelor vremuri îl aprecia se pare la justa lui valoare, astfel că Rasputin era considerat pur și simplu nedemn și nepotrivit pentru rangul familiei imperiale.

Se spune că viața desfrânată a lui Rasputin din acei ani a dus la nașterea a câteva sute de copii, al căror număr exact și nume, desigur, nu le cunoaște nimeni.

În aceste condiții, Rasputin urcă treptat pe scara ierarhiei curții imperiale, și pe fondul începerii primului război mondial, începe să devină ținta acuzațiilor de influență nepatriotică la curte, principala teorie afirmând că din ce în ce mai nepopulara țarină era descendentă a unor principi germani, iar „confidentul” ei, ar fi spion german.

PORTRET | „Gloriosul” Grigori Rasputin, tămăduitorul curții imperiale ruse, un pretins călugăr desfrânat

Rasputin a mai avut o „revelație”, afirmând că armatele rusești nu vor obține succese până când însuși țarul nu va prelua comanda operațiunilor militare. Astfel, Nicolae al II-lea, un om fără o pregătire militara adecvată, și-a asumat o responsabilitate uriașă, care a avea să se dovedească în cele din urmă nefericită atât pentru el și familia lui, dar și pentru Rusia în ansamblul ei.

În această conjunctură, influența lui Rasputin asupra țarinei a crescut considerabil, a convins-o să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli, iar Rasputin ajunsese deja la nivelul în care exploata atracția sa fizică pentru femeile din înalta societate în schimbul favorurilor politice.

Pozițiile lui Rasputin a fost folosită de politicienii și ziaristii vremii care aveau argumente din ce în ce mai puternice în a critica dinastia, de a pune presiune pe țar să renunțe la puterea absolută, ori să separe biserica de stat. Rasputin a intrat în dispute și cu clerul, mai ales prin prisma influenței pe care o dobândise asupra curții dar și a modului desfrânat în care înțelegea să trăiască.

În aceste condiții de antipatie absolută la adresa sa, destinul lui Rasputin se apropia de un deznodământ brutal.

Se pare că un grup de nobili, iritați peste măsură de influența lui Rasputin, l-au atras pe acesta în palatul Prințului Felix Iusupov, artizanul complotului. Aici, Rasputin a fost tratat ca o față imperială, cu prăjituri alese și cu vin din belșug, în care, însă, fusese strecurată o cantitate considerabilă de cianură, care se spune, ar fi omorât pe loc cinci-șase persoane. Rasputin nu a pățit, însă, nimic, iar Iusupov, nedumerit și furios peste măsură, ar fi pus mâna pe revolver, țintind spre pieptul inamicului, acesta prbușindu-se la pământ. Însă nici acel glonț nu avea să îl ucidă, fiind nevoie de alte nenumărate gloanțe, dintre care unul în cap, apoi de sute de lovituri de bâtă, de legarea sa strașnică și de aruncarea trupului în apele înghețate ale Nevei. Era în ziua de 29 decembrie 1916.

La trei zile distanță, trupul lui Rasputin a fost cules din râu și autopsiat, iar brațele lui au fost găsite în poziție verticală, semn că nici otrava, nici gloanțele și nici bâtele nu ar fi fost îndeajuns pentru a-l suprima – ci ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat, iar cauza decesului ar fi fost … înecul.

Cu câteva luni înaintea asasinării sale, Rasputin scrisese câteva rânduri premonitorii: „Dacă cei din familia voastră care îmi doresc moartea vor reuși să mă ucidă, atunci niciun membru al familiei voastre nu va mai rămâne în viață mai mult de doi ani”.

La 16 iulie 1918, la nici doi ani de la moartea „călugărului”, țarul, țarina și cei cinci copii ai lor au fost executați de revoluționari…

Dacă pentru mulți dintre ruși, carismaticul țăran a devenit erou național, pentru occidentali, Rasputin a devenit simbolul unei presupuse „înapoieri” a rușilor, a superstițiilor și imoralității, un subiect demn doar de can-can.

A existat chiar o mișcare care cerea nici mai mult nici mai puțin canonizarea lui Rasputin, fapt care a stârnit reacția vehementă a Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea: „Acest nebun ! Ce dreptcredincios va dori să stea într-o Biserică care cinstește în mod egal pe ucigași și pe mucenici, pe desfrânați și pe sfinți ?”.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
16
Ploaie de scurtă durată
Umiditate:72 %
Vint:4,1 m/s
Thu
13
Fri
15
Sat
14
Sun
16
Mon
17

Curs oficial BNM 27 Mai 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4073 0.0829
USD 17.7179 -0.0093
RON 4.0066 0.0152
UAH 0.6577 -0.0018
RUB 0.2497 0.0019
Arhivă Radio Chișinău