VIDEO | YouTube împlinește 20 de ani. Cine a lansat-o și despre ce era primul videoclip încărcat pe platformă
-
11 Februarie 21:00
![VIDEO | YouTube împlinește 20 de ani. Cine a lansat-o și despre ce era primul videoclip încărcat pe platformă
VIDEO | YouTube împlinește 20 de ani. Cine a lansat-o și despre ce era primul videoclip încărcat pe platformă](https://media.radiochisinau.md/image/202502/640x360/252442-206759.png)
Apărută în timpul unei cine în urmă cu 20 de ani, YouTube a devenit o platformă esențială în viața de zi cu zi a persoanelor de toate vârstele, pe punctul de a depăși canalele de televiziune prin cablu în ceea ce privește utilizatorii plătitori, transmite G4Media.
Legenda spune că ideea creării YouTube le-a venit colegilor de la PayPal Steve Chen, Chad Hurley și Jawed Karim, la o cină. Site-ul web youtube.com a fost lansat la 14 februarie 2005.
Posibilitatea de a încărca înregistrări video a fost adăugată la 23 aprilie, când Jawed Karim a făcut public primul clip, intitulat „Me at the Zoo” („Eu la zoo”).
Cele 19 secunde care îl arată pe tânăr stând în fața elefanților de la Grădina Zoologică din San Diego au fost vizionate de 348 de milioane de ori.
„YouTube a fost lansat de tipi din domeniul tehnologiei care își doreau un serviciu de găzduire video pentru a viziona reluări cu Janet Jackson în timpul Super Bowl”, a declarat Ross Benes de la Emarketer, referindu-se la un incident celebru petrecut în timpul unui spectacol din pauza finalei campionatului de fotbal american din 2004, când Justin Timberlake a expus unul dintre sânii cântăreței.
„Astăzi, este cel mai mare serviciu video digital din lume în ceea ce privește timpul petrecut pe platformă de către utilizatori și veniturile din publicitate – este un adevărat mastodont”, a continuat analistul.
Peste 2,5 miliarde de utilizatori au vizitat YouTube anul trecut, iar numărul de abonați la serviciul său premium a ajuns la 100 de milioane, potrivit Statista.
„În urmă cu 20 de ani, ar fi părut ridicol ca acest site cu tineri care fac parodii video ar putea deveni într-o zi o amenințare pentru Disney, ABC și CBS”, a spus Benes.
– „Furtun” de videouri –
YouTube îi amenință pe titanii televiziunii fără a avea studiouri sau costuri de producție, deoarece conținutul este încărcat de utilizatori, de la jocuri video jucate în timp real la clipuri din concerte, emisiuni TV, tutoriale și clipuri de campanie electorală.
„Este un adevărat furtun de conținut, pe care nu-l poți opri și există ceva pentru toată lumea, așa că oamenii sunt întotdeauna conectați”, a precizat Benes.
Potrivit Google, internauți din întreaga lume urmăresc peste un miliard de ore de conținut YouTube în fiecare zi, numai pe televizoare.
Achiziția platformei de către acest gigant al internetului, în 2006, pentru 1,65 miliarde de dolari, este considerată pe scară largă drept o lovitură de maestru.
Grupul californian și-a adăugat algoritmii de căutare online și instrumentele de publicitate pe site-ul cunoscut pentru fanii săi, dar nu și pentru veniturile asigurate.
„YouTube a făcut parte din acea revenire după colapsul ‘punct-com’ (în 2000, n.r.), când start-up-urile și-au dat seama că este important să genereze venituri din activitățile lor”, a comentat analistul independent Rob Enderle.
De asemenea, Google a încheiat acorduri cu studiouri de producție și rețele de televiziune pentru a evita să fie vizat de procese pentru încălcarea drepturilor de autor.
Anterior, existau mult mai multe „înregistrări video piratate” și „nuditate”, a amintit Benes.
Grupul a lansat, de asemenea, o versiune îmbunătățită în ceea ce privește protecția copiilor și, în general, a fost mai ferit comparativ cu rețelele sociale concurente, de la Instagram la TikTok.
– „YouTube se schimbă” –
Rob Enderle atribuie o mare parte din meritul maturizării YouTube fostei CEO Susan Wojcicki, care a încetat din viață anul trecut. „Ea a fost pur și simplu fenomenală la locul de muncă și a demonstrat cum ar trebui făcute lucrurile”, a spus el.
Se preconizează că platforma va avea mai mulți abonați plătitori decât orice canal de televiziune prin cablu în următorii doi ani, potrivit Emarketer.
Au apărut însă și mulți alți concurenți, de la servicii de streaming (Netflix, Disney și altele) până la aplicații cu înregistrări video scurte și distractive create de utilizatori, în frunte cu TikTok.
La fel cum Meta (Facebook, Instagram) a imitat TikTok cu „Reels”, YouTube a lansat „Shorts”.
Puterea TikTok, cu algoritmul său de recomandare, pare să fi determinat YouTube să îi expună mai mult pe creatorii de conținut mai mici pe pagina de pornire, și nu doar pe celebrii „YouTuberi”, conform observațiilor lui „Robert G”. „Sunt foarte fericit că YouTube se schimbă și sper că va continua s-o facă, pentru că oferă multor oameni șansa de a reuși”, a declarat recent creatorul, o veche prezență pe această platformă.