Duminică, 13 martie, marcăm împlinirea a 151 de ani de la nașterea lui Dragomir Hurmuzescu, o mare personalitate a științei și tehnicii românești, cu contribuții importante în electricitate, chimie, termodinamică, optică sau chimie-fizică. Este considerat întemeietorul învățământului elctrotehnic românesc dar și inițiatorul primului post de radiodifuziune din țara noastră. Fizician, inventator, profesor, membru corespondent al Academiei Române, membru fondator al Academiei de Științe din România și nu în ultimul rând colaborator al soților Marie și Pierre Curie, Dragomir Hurmuzescu a lăsat în urma sa o serie de realizări de o valoare inestimabilă, care au dus la progrese notabile în domenii ale științelor aplicate, dar și al umanității.

* * * * *

Dragomir Hurmuzescu s-a născut la 13 martie 1865, la București, în familia lui Martin, funcționar modest la poștă, și a Profirei.

În perioada 1873-1877, urmează școala primară de pe strada Polonă, iar la 1 septembrie 1877 este înscris la gimnaziul Matei Basarab.

La 1 septembrie 1881, continuă pregătirea la Liceul Sf. Sava. Între timp, tatăl său a murit, el devenind capul familiei și susținător al celor doi frați mai mici. În această perioadă are ocazia să lectureze reviste științifice din Paris.

În anul 1884, după absolvirea ultimei clase de liceu și obținerea bacalaureatului, se înscrie voluntar în Batalionul 4 Vânători și începe cursurile Facultății de Științe din București.

Un an mai târziu se mută la Școala normală superioară, unde obținuse o bursă la fizică, iar în vara anului 1886 ia primul contact cu ideile socialiste și cu o serie de membri ieșeni ai unor organizații aparținând acestei ideologii.

În octombrie 1887, Hurmuzescu obține o bursă și pleacă la Paris să își ia licența și să își obțină doctoratul, la Sorbona, perioadă în care îl cunoaște pe Constantin Miculescu, dar și personalități ale fizicii europene ca Joseph Bertrand, Louis Pointcare și Gabriel Lippman.

În vara anului 1890, obține licența în fizică-chimie, după care se înscrie la doctorat chiar la prof. Lippmann. Este momentul în care începe să publice lucrările pe care le realizează, în reviste precum „Bulletin de la Société Française de Physique” și apoi în „Comptes Rendus Hebdomadaires des Séances de l’Académie des Sciences”.

A descoperit, în această perioadă petrecută la Paris, dielectrina, în 9 aprilie 1894, un izolant alcătuit pe baza unui amestec de sulf și parafină, folosit în construcția electroscoapelor. Într-un moment în care Dragomir Hurmuzescu, aflat la studiu la Paris, în laboratorul lui Lippmann, era în căutarea unor subiecte de interes, observă experimentele pe care le face unul dintre colegi, norvegianul Birkeland. În cadrul acestor experimente se obțineau rezultate destul de diferite, fapt pus de Hurmuzescu pe seama calităților izolante slabe ale sticlei. Tot atunci, profesorul Edouard Branly promova parafina ca fiind cel mai bun izolant electric cunoscut la acea vreme.

Folosind rezultatele lui Branly, Hurmuzescu continuă experimentele și reușește să obțină un amestec cu proprietăți superioare parafinei. El va face o prezentare în ședința Societății Franceze de Fizică din 19 ianuarie 1894, publicând concluziile în Buletinul Societății Franceze de Fizică din 19 februarie: „Sur un nouvel isolant, la diélectrine. Nouvel électroscope, nouveaux appareils électrique”.

Imediat după descoperirea, în 1895, a razelor X de către Roentgen, Hurmuzescu anunță, în premieră, împreună cu Louis Benoist, descoperirea efectului de ionizare produs de aceste radiații asupra gazelor și corpurilor electrizate. Acest efect este pus în evidență și măsurat cu un dispozitiv creat tot de Hurmuzescu – electroscopul ce îi poartă numele, care urma să fie utilizat în majoritatea laboratoarelor, de către mari fizicieni, inclusiv în măsurători asupra radioactivității care vor fi realizate cu acest dispozitiv de către Marie Curie. De menționat este faptul că, în anul 1903, Henri Becquerel a utilizat electroscopul Hurmuzescu în cercetări de radioactivitate, distinse cu Premiul Nobel.

La 28 aprilie 1896, Hurmuzescu își susține teza de doctorat, cu titlul „Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques”, care descria una dintre cele mai precise măsurători a vitezei luminii.

În anul 1896, Dragomir Hurmuzescu a revenit în țară.

Pe 10 iunie 1896, ca urmare a Conferinței despre Razele X, ținută de Hurmuzescu în Amfiteatrul Școlii de poduri, doctorul C. Severeanu, părintele chirurgiei românești, a introdus pentru prima oară în serviciul său de chirurgie, tehnica radiografiei/radioscopiei.

În august 1896, Hurmuzescu este delegat să reprezinte România la Congresul internațional electrotehnic de la Geneva, iar la întoarcerea în țară satisface o perioadă de concentrare de 1 lună, la Ploiești, care îi oferă un nou prilej să ia contact cu mișcarea socialistă din țară, reprezentată de C. Stere sau C. Dobrogeanu Gherea.

La 1 octombrie 1896 este numit conferențiar la catedra de matematică a Facultății de științe a Universității din Iași, iar o lună mai târziu primește și postul de profesor de fizică la Liceul – Internat din Iași, un post interesant tocmai fiindcă punea într-o perspectivă deosebită necesitatea creării unei elite tehnice românești.

Pe 15 februarie 1897, Hurmuzescu primește conducerea Liceului Internat din Iași, urmând să conducă acest liceu pe parcursul a trei ani.

În aprilie 1897, Hurmuzescu primește postul de profesor suplinitor la catedra nou înființată, de căldură și electricitate, la Facultatea de științe din Iași, moment în care solicită și obține resurse financiare deosebite pentru construirea unui laborator, ceea ce marca importanța ce începea să fie acordată învățământului aplicativ, tehnic, acesta devenind un loc în care se formează o întreagă pleiadă de viitori fizicieni români de renume.

Trei ani mai târziu, avea să se dedice exclusiv cercetărilor științifice. În anul 1901, Hurmuzescu înființează Societatea de științe din Iași precum și revista „Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”. În același an repetă și realizează, la Iași, experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov și ale altora, din perioada 1895-1901.

În iunie 1902 are loc, la Iași, primul Congres al Societății pentru înaintarea științelor, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări științifice și susține conferința „Telegrafia fără sârmă”. Congresul avea să se desfășoare și în perioada următoare la București – 1903, Constanța – 1904 și Craiova – 1905.

În anul 1902 realizează primul său curs, de „Căldură și electricitate”.

În decembrie 1904, Dragomir Hurmuzescu este numit secretar general la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor, acceptând postul ca modalitate de a finanța dezvoltarea învățământului în domeniul științelor fizico-chimice într-o formă pe care el a adus-o din occident.

În anul 1906, cu ocazia implinirii a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, a scris un scurt compendiu despre învățământul din România în perioada anilor 1866 – 1906.

În octombrie 1907, în urma răscoalelor țărănești, guvernul își prezintă demisia, iar Hurmuzescu va reveni la preocupările sale anterioare, de la nivelul catedrei.

La 1 noiembrie 1910, după pregătiri intense, se deschid cursurile Școlii de electricitate de pe lângă Universitatea din Iași, prima școală de electrotehnică din țară.

În această perioadă, cercetătorul a susținut și publicat o serie de lucrări științifice referitoare la razele X, la cercetarea radioactivității petrolului și apelor minerale din România și la perfecționarea galvanometrelor.

În anul 1913, Școala de electricitate din Iași ia denumirea de Institutul Electrotehnic al Universității din Iași, iar la 1 aprilie, guvernul conservator-democrat prevede în bugetul Facultății de Științe din București sumele necesare creării unei catedre de Aplicațiunile căldurii și electricității, proiect care îi este atribuit lui Dragomir Hurmuzescu, în Casa Scarlat Kretzulescu, în care a funcționat până de curând Muzeul Literaturii Române.

În toamna anului 1916, însă, aflat în fața perspectivei ocupării capitalei de către trupele germane, Hurmuzescu se retrage cu familia la Iași, unde contribuie intens la activitățile Asociației profesorilor universitari.

Tot în 1916, Hurmuzescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În august 1917, Hurmuzescu și familia sa, alături de alți câțiva cunoscuți profesori care s-au educat la Paris, au fost îndrumați spre Franța pentru a promova interesele naționale. La Paris, profesorul se ocupă de stabilirea principiilor pe baza cărora ar trebui să se dezvolte învățământul de specialitate din țară.

În martie 1919, după încheierea războiului, Hurmuzescu revine în țară, iar în anul 1922 devine președinte al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România.

În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universității București, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit și dat în folosință primul receptor radiofonic care face posibile primele audiții publice, de două ori pe săptămână, joi și sâmbătă, la ora 21:30. Referitor la acest moment profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepțiuni au fost realizate cu mijloace experimentale și prin personalul secțiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstrații de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la București în acea epocă. La ședințele acestea venea mulțimea curioșilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica și cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din țări depărtate la mii de kilometri. Și lumea curioasă, doritoare de a cunoaște acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar și curtea din fața laboratorului în serile destinate ședințelor de recepție.”

Pe 26 martie 1925 se constituie Asociația Prietenilor Radiotelefoniei, din inițiativa Societății Române de Fizică conduse tot de Dragomir Hurmuzescu, asociație ce avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din Str. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bd. Dacia.

În 1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la București prima stație de radiodifuziune din țară. În aceeași perioadă, el a făcut și primele încercări de transmisie prin telegrafie fără fir.

În anul 1927 se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi românești de emisie, între care unul va funcționa pe unde scurte, după un proiect al ing. Emil Petrașcu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați.

În 1928, el a fost ales președintele Consiliului de administrație al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România.

La 1 noiembrie 1928 a fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio București, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW.

S-a auzit „Alo, alo, aici Radio București”. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. Acesta a spus:

„Către, prietenii și proteguitorii Radiofoniei,

Adresez aceste cuvinte, astăzi când începem seria emisiunilor cu un mic post provizoriu. Deocamdată difuziunea programelor noastre nu va trece dincolo de cerul hotarelor țării. Dar, peste câteva luni vom avea postul cel mare, undele lui vor străbate armonios în cerul european, proclamând și gândul nostru de pace și bună înțelegere, către o mai înaltă cultură și civilizație.

Pentru dezvoltarea temeinică a instituției noastre este nevoie de concursul tuturor celor care lucrează la ridicarea acestei țări. Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracție.

Radiofonia este de o mare importanță socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleață a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.

De aceea se cuvine să facem tot posibilul pentru a câștiga din întârziere față de vecinii noștri în această chestiune. Să ne îndeplinim fiecare datoria. Noi, de muncă mai departe pentru a vă da programe atrăgătoare și interesante, și dumneavoastră să ne dați cât mai multe mijloace materiale și entuziasm de încurajare.

Noi să vă dam recepțiuni curate, fără paraziți, iar, dumneavoastră să convingeți și să readuceți la sentimentul datoriei și a contribuțiunii pe cei cu posturi clandestine, cei care formează paraziții societății noastre de difuziune.

Prin participarea cât mai numeroasă a iubitorilor radiofoniei, prin contribuția lor efectivă, vom putea asigura o repede dezvoltare a acestei aplicațiuni, spre ridicarea culturală și economică a țării, fără multe sacrificii din partea statului, dar, cu mulțumirea tuturor.

Într-un ceas bun !”

În 1931, sub președinția lui Hurmuzescu, ia ființă Asociația generală a Radioamatorilor, iar în 1932, devine membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor.

În 1934, din inițiativa lui Hurmuzescu, a fost posibilă organizarea la București a primului Congres de științe din România.

La 16 martie 1937, la vârsta de 72 de ani, Hurmuzescu părăsea viața politică, se încheiau perioadele de prelungire în învățământ, iar printr-o reglementare forțată se legiferează concentrarea învățământului superior tehnic/aplicativ. Drept urmare, Institutul Electrotehnic este desființat, fiind împărțit între Politehnică și secția de radioelectricitate a Facultății de științe a Universității.

În toamna anului 1937 se pensionează, iar în anul 1948 comuniștii decid eliminarea din rândul membrilor Academiei a profesorului Hurmuzescu.

A trecut la cele veșnice în timp ce își redacta memoriile, la 31 mai 1954, la București, în condițiile în care era aproape uitat și desconsiderat de autoritățile staliniste ale vremii.

În anul 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, UNESCO l-a omagiat pe marele savant român printr-o „sesiune științifică mondială”.

În anul 1990, Academia Română procedează la o reparație morală, astfel că Dragomir Hurmuzescu este reprimit, post-mortem, în rândul membrilor săi.

Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române – cel în domeniul științelor fizice – îi poartă astăzi numele, iar anual are loc Concursul Național Studențesc de Fizică “Dragomir Hurmuzescu”, eveniment care în acest an se va afla la ediția a V-a.

Sursa: Rador.ro