Politicile Republicii Moldova în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii s-au îmbunătățit
-
12 Martie 15:56
Începând cu anul 2020, politicile Republicii Moldova în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii s-au îmbunătățit pe unsprezece din cele douăsprezece dimensiuni ale îndicelui politicii în domeniul ÎMM, prezentat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit evaluării, s-au înregistrat progrese în domeniile competențelor, mediului operațional și al internaționalizării ÎMM, transmite IPN.
De la precedenta rundă de evaluare a Actului privind întreprinderile mici (Small Business Act) 2018-2019, Moldova a înregistrat progrese. Țara a obținut un punctaj peste media Parteneriatului Estic în nouă dimensiuni din douăsprezece și a demonstrat cea mai bună performanță dintre țările partenere în domeniul economiei verzi.
Ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, a spus că ÎMM-urile sunt „coloana vertebrală” a întregului sistem economic.
Maria Terentiev, manager în cadrul BERD, a spus că, atunci când vine vorba despre finanțarea prin bănci, ÎMM continuă să se confrunte cu rate ale dobânzii înalte, cerințe solicitante și perioade lungi de aprobare a mijloacelor. Multe dintre ÎMM-uri ar dori să beneficieze de un împrumut bancar, dar nu își permit să-l acceseze și nu sunt gata să-și asume anumite riscuri. BERD continuă să facă referire acestor companii la programele sprijinite de stat sau liniile creditoare ale BERD și speră că pe viitor vor fi mai mulți beneficiari.