Peste 500 de elevi au participat la a II-a ediție a concursului de desen și pictură ,,Eu știu să folosesc rațional energia”

  • 17 Mai 2022 14:38
Peste 500 de elevi au participat la a II-a ediție a concursului de desen și pictură ,,Eu știu să folosesc rațional energia”

Peste 500 de elevi au prezentat lucrări în cadrul concursului de desen și pictură pentru copii ,,Eu știu să folosesc rațional energia”, ediția a II-a.

Potrivit unui comunicat al Agenției pentru Eficiență Energetică, concursul a avut drept scop promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile în rândul tinerei generații și stimularea copiilor în a-și expune viziunea despre eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă.

Perioada de participare la concurs s-a încheiat pe 8 mai curent, lucrările urmând a fi evaluate, ulterior desemnați învingătorii. Pe parcursul săptămânii viitoare, vor fi aleși câștigătorii, urmând să primească premiile, oferite de către partenerul concursului.

Toți copii vor primi diplome de participare, iar cele mai reușite lucrări desemnate de juriu, vor fi premiate conform categoriilor de vârstă, după cum urmează:

-         Categoria de vârstă 6 -10 ani (3 premii);

-         Categoria de vârstă 11-16 ani (3 premii).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău