Percheziții într-un dosar de spălare de bani, efectuate de CNA și SIS. Un grup infracțional organizat ar fi operat tranzacții suspecte, introducând în R. Moldova mii de euro și dolari

  • 27 Decembrie 2023 17:57
Percheziții într-un dosar de spălare de bani, efectuate de CNA și SIS. Un grup infracțional organizat ar fi operat tranzacții suspecte, introducând în R. Moldova mii de euro și dolari

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au efectuat astăzi 9 percheziții într-o cauză penală de spălare de bani, săvârșită de către un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.

Potrivit faptelor investigate, cinci persoane domiciliate în regiunea de nord a țării, urmărind scopul introducerii în circuit a mijloacelor financiare cu o proveniență suspectă, utilizând sistemele interbancare de transferuri rapide (Western Union, ‎Zolotaya Korona, ‎Inteliexpress, Moneygram, Ria Money Transfer, etc.), au asigurat introducerea mijloacelor financiare ilicite pe teritoriul Republicii Moldova în mai multe tranșe.

Astfel, în perioada august-decembrie 2023, au fost identificate și racolate peste 90 de persoane fizice care, contra unui comision bănesc, au oferit datele personale bancare pentru transferul și deghizarea originii mijloacelor bănești oferite de grupul criminal organizat, efectuând extrageri documentate de organul de urmărire penală în sumă de 197 861 de euro și 19 822 de dolari.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate mai multe dispozitive electronice de stocarea informației, inclusiv mijloace financiare în diferită valută.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău