Oleg Serebrian: Elementul cel mai important pentru noi este un preț mai mic, în măsură să protejeze cetățenii, dar și întreprinderile noastre de facturi prea grele

  • 02 Decembrie 2022 16:33
Oleg Serebrian: Elementul cel mai important pentru noi este un preț mai mic, în măsură să protejeze cetățenii, dar și întreprinderile noastre de facturi prea grele

Subiectul achiziției energiei electrice de la Centrala Cuciurgan din regiunea transnistreană destinat consumului pe malul drept al Nistrului a fost discutat astăzi în cadrul unei întrevederi a reprezentanții politici ai părților în procesul de negocieri, transmite Radio Chișinău.

Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, a anunțat despre cinci scenarii posibile, venite din partea Chișinăului, care urmează a fi analizate de ambele părți. Scenariile sunt variabile, în funcție de preț și volum, iar o decizie asupra lor nu a fost luată. Așteptările Chișinăului sunt moderate, a spus Oleg Serebrian.

 „Chișinăul a venit cu câteva variante pentru posibilitatea producerii unui volum cât mai mare cu putință de energie electrică pentru consumatorii de pe malul drept. Am menționat, desigur, că elementul cel mai important pentru noi este un preț mai mic, în măsură să protejeze cetățenii, dar și întreprinderile noastre de facturi prea grele. De asemenea, un punct important îl reprezintă stabilitatea rețelelor noastre energetice. În contextul războiului din Ucraina suntem foarte vulnerabili. Rețelele electrice nu pot fi supuse unor șocuri repetate, prea puternice. Gradul de uzură al infrastructurii energetice de pe ambele maluri fiind pe alocuri destul de mare”, a declarat vicepremierul Oleg Serebrian.

La întâlnire au fost puse în discuție și alte subiecte, printre care accesul la libera circulație și problema aprovizionării cu medicamente a regiunii transnistrene.

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău