Oficialii europeni întruniți la Chișinău și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova

  • 01 Septembrie 2014 14:59
Oficialii europeni întruniți la Chișinău și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova

Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova logistic și financiar pentru implementarea Acordului de asociere ale cărui prevederi intră provizoriu de astăzi în vigoare.

Declarații în acest sens au făcut luni, 1 septembrie, la Chișinău oficiali de rang înalt ai statelor membre care au participat la cea de-a IX-a Reuniune a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova. La eveniment au participat reprezentanți ai tuturor celor 28 de state membre, inclusiv 11 miniștri și oficiali europeni. 

Reuniunea Grupului prietenilor europeni ai Moldovei s-a desfășurat pentru a doua oară la Chișinău, iar principalele teme de discuție au fost intrarea provizorie în vigoare a Acordului de asociere și situația regională, în contextul conflictului din Ucraina. Ministrul de externe Natalia Gherman a remarcat conotația simbolică a acestui eveniment, menționând că țara noastră se bucură de sprijinul partenerilor europeni.

Ministrul italian de externe Federica Mogherini a cărei țară deține președinția Uniunii Europene și care a fost desemnată în calitate de reprezentant al UE pentru politica externă a subliniat că 2015 este un an important pentru Republica Moldova care ar putea înregistra noi evoluții în procesul de integrare europeană la summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga. ”Am început deja lucrările de pregătire a summitului de la Riga la care sperăm să avem unele realizări concrete, câteva rezultate în susținerea drumului european al Moldovei și al statelor din Parteneriatul Estic” a declarat Federica Mogherini. 

Oficialii europeni s-au referit și la presiunile și interdicțiile din partea Federației Ruse, arătând că Bruxelles-ul va sprijin Republica Moldova în acest context. Ministrul afacerilor externe al României, Titus Corlățean.

Un mesaj similar a avut și comisarul european pentru extindere, Stefan Fule. ”Să trasformăm cuvântul solidaritate în acțiuni în contextul presiunilor nelegitime din partea țării mari din est. De ce facem noi toate acestea? Avem un singur scop – să construim o Moldovă independentă, prosperă, unită și puternică, un partener puternic al Uniunii Europene”, a declarat Stefan Fule.

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene al Franței, Harlem Desir, care a coprezidat reuniunea a remarcat că din 2011 până în prezent Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova 300 de milioane de euro pentru implementarea Acordului de asociere, iar până în 2017 Republica Moldova va primi câte 130 de milioane de euro anual în același scop. Oficialul francez a regretat interdicțiile impuse de Federația Rusă odată cu dezvoltarea relațiilor moldo-comunitare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău