Plecăm, dar ne întoarcem și vrem să fie mai frumos, mai primitor, mai organizat, mai plin de cultură, mai plin de locuri unde pot fi create amintiri.

Zicem că ne întoarcem pentru oameni, dar adorăm străzile goale în dimineața de 1 ianuarie sau de Paște. Zicem că ne place verdeața, dar vrem să vedem clădirile istorice cu mici detalii, pe care le descoperim încetișor.

Chișinăul mereu a fost un oraș provincial, exil pentru prinți ruși, neatrăgător pentru turiști. Însă așa, cum a fost, puțini din noi îi știu istoria. De unde a apărut, cum s-a extins, cine a trecut pe aici, ce evenimente istorice l-au cutremurat, ce drame și dureri a avut. Orașele tot au dureri.

Chișinăul a fost un oraș provincial adorabil. Neatins în primul război mondial. Apoi cu ură și cele mai rele intenții distrus și de ruși și de germani. Până acum nu putem ști cine mai mult ne-a luat din cele mai frumoase clădiri.

Astăzi este un oraș cu stații de autobuz stricate, plin de clădiri hidoase și ieftine, gherete, pristroici, postere electorale de patru ani în urmă și anunțuri despre cum să îți desfaci cununia. Străzile sunt sufocate de mașini, cerul este blocat de billboard-uri și led-uri urâte, parcurile sunt pline de iarbă uscată și pământ care așteaptă flori și gazon. Este un haos care se reflectă pe fețele posomorâte și încruntate ale oamenilor.

Chișinăul, fiind în această stare de degradare, poate fi salvat doar de un nebun. Nu, nu de unul, de câțiva. Și nu, nu nebun în sensul de dement, ci de idealist. Idealist, visător și entuziast. Care realizează că trebuie să lucreze pentru toți chișinăuienii și să ne întoarcă ce am pierdut: mândria și dragostea față de acest oraș.

Acest idealist nu va lucre pentru voturi, pentru imagine, pentru rude, pentru profit, ci pentru oraș, orășeni și oaspeți ai capitalei. El vaî nțelege cât de necesară este creativitatea distructivă. Va da afară meschiniii, va angaja vizionari. Va distrugea ceste ghetto-uri pentru pietoni, va deschide cerul și va face parcurile numai bune de tăvălit peiarbă și cititcărți. El o să aibă multe idei mărețe. De asta în timp scurt ar putea să nu mai reziste, dar cel care va veni după el, din inerție, va urma direcția schimbărilor.

Acest sau acești idealiști nu vor fi singuri. Munca lor va fi însoțită de inițiativele oamenilor care se sufocă la moment și încearcă să salveze și să renoveze bucăți din oraș. Artiști, oameni entuziaști și cu imaginație, vor promova un spirit comunitar și vor face schimbări.

De unul singur nimeni nu face nimic.

Chișinăul are nevoie de dragoste, atașament, creativitate și multă muncă. Chișinăul mai are șanse, să devină fie un oraș mic și drăgălaș, cu spații publice, cu artă publică, cu legend și dureri cunoscute de locuitorii lui. Chișinăul are nevoie de mai puțină politică și de mai mulți oameni buni.