„Am meditat îndelung asupra acestor cazuri enigmatice de dispariție a unor oameni de cultură, oameni politici, pentru că noi ieșeam cu greu din sistemul totalitar. Când am observat că aceleași metode, aceleași cazuri continuă și după 90 am fost șocat, siderat, foarte întristat și mi-am zis că deși lumea s-au schimbat, lucrurile nu prea s-au schimbat. Atunci am început să recapitulez cazurile, persoanele cu care am activat alături și să încerc a elucida cât de cât condițiile, împrejurările acelor catastrofe – crime. Am ajuns la concluzia că au fost făcute cu bună știință, deși, în aparență, oficialitățile, autoritățile considerau că sunt accidente. Am studiat problema, în profunzime, mai detaliat, am încercat să aflu cum își realizează planurile  lor sinistre serviciile secrete, care întotdeauna au lucrat sub masca unor cazuri firești, normale. Cele mai dese au fost accidentele rutiere, de automobil, care s-au repetat în mai multe rânduri, condiții și cu mai multe persoane. Lucrul acesta mi-a fost confirmat și de alte persoane care s-au pronunțat asupra problemei – că orice accident rutier poate fi planificat, organizat, scenarizat prin paralizarea sistemului de conducere al automobilului, care s-a întâmplat la mai multe persoane – și cu Ion și Doina Aldea Teodorovici, și cu Gh. Ghimpu, și cu alții. Dar sunt și alte metode care să nu lase urme, să nu se afle niciodată. Lucru acesta m-a îndemnat să scriu acest text dramatic, pentru că am considerat că persoanele care au fost sacrificate de forțele oculte, de forțele negre, au fost mult mai vii ca noi, mul mai energici. Așa am ajuns la acest titlu – Morții cei vii, care au realizat lucruri mărețe, și  viii cei morți, care au rămas pe arena politică și sunt mai degrabă morți, sau mortăciuni, decât cei care au fost sacrificați de forțele secrete”.

Scriitorul Vladimir Beșleagă, care a făcut parte din Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova (2010), denunță faptul că toate dosarele scriitorilor au dispărut la începutul anilor 90: „Cine au fost angajați, cine au acceptat să fie racolați nu se știe din cauză că dosarele scriitorilor și nu numai a scriitorilor, toată agentura, au fost evacuate de la Chișinău, dusă în 92 la Tiraspol sau la Moscova și n-a rămas nimic. Eu am activat în cadrul Comisiei pentru studierea crimelor comunismului, fondată de M. Ghimpu, și am făcut o cerere de o sută și unu de nume de scriitori să văd dosarele lor și au spus că nu sunt. Adjunctul directorului SIS m-a dus și mi-a arătat: - Iată, vezi rafturile astea goale, aici au fost și le-au dus pe toate. Numai șapte sau opt dosare dinainte de război erau - a lui Costenco, Țurcanu, Milev, Doibani, Cabac, care au fost deja studiate și publicate. Dar se știe că au fost foarte mulți angajați, racolați dintre oamenii de cultură. Cine sunt nu putem să spunem pentru că nu avem dovezi”.

Deschiderea dosarelor și o lege a lustrației sunt necesare pentru asanare a climatului social și politic, susține scriitorul Vladimir Beșleagă: „Pentru că așa cum spune logica, rațiunea, experiența și viața noastră, în special la noi în R. Moldova, nu s-a făcut schimbare de cadre politice. S-au reciclat cei care au fost, să luăm numai președinții. Cine au fost președinții R. Moldova? Cine au fost în Țările Baltice, în Cehoslovacia și cine au fost la Chișinău. Acolo au fost disidenții, care au venit și au schimbat radical sistemul social, radical. La noi – primul președinte - fost secretar al Comitetului Central, al doilea președinte – fost secretar al Partidului , al treilea, tot ministru, tot din nomenclatură. Dacă era să se schimbe radical, ca în țările normale, trebuia să fie Gheorghe Ghimpu, care a stat șase ani în pușcărie pentru disidență. Ce poți să le ceri, dacă a fost aceeași nomenclatură? Și-au schimbat un pic culoarea și a executat directivele venite de la Moscova”.