O fetiță a murit, iar alta este internată la spital după ce au aplicat pe păr insecticid pentru a scăpa de păduchi

  • 28 August 2019 16:36
O fetiță a murit, iar alta este internată la spital după ce au aplicat pe păr insecticid pentru a scăpa de păduchi

O fetiță de 9 ani a decedat, iar alta de 10 ani este internată la spital după ce și-au aplicat pe păr Diacidol concentrat 60%. Decesul a survenit la Spitalul Raional Hâncești, pe 27 august, la ora 02.00, a declarat pentru IPN Mariana Bețivu, ofițer de presă în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Potrivit Marianei Bețivu, oamenii legii au fost alertați pe 27 august, în jurul orei 01.35, de către un felcer al Spitalului Raional Hâncești. Acesta a anunțat că în instituția medicală au fost internate două minore din satul Crasnoarmeiscoe, au primit îngrijiri medicale, ambele fiind în stare gravă și prezentând o intoxicație cu Diacidol concentrat 60%, soluție pentru eliminarea păduchilor la animale.

„La fața locului s-au deplasat membrii echipei operative a IP Hâncești și conducerea subdiviziunii”, a declarat Mariana Bețivu.

Ofițerul de presă a IGP a menționat că mamele ambelor fete sunt plecate peste hotare. „Polițiștii cercetează toate circumstanțele cazului dat”, a declarat Mariana Bețivu.

În luna iunie 2019, altă minoră, din satul Teleșeu, raionul Orhei, a decedat după ce i-a fost administrată în scop terapeutic o substanță de uz veterinar. Verișoara fetei, intoxicată și ea, a scăpat cu viață, dar s-a aflat la terapie intensivă.

Un incident asemănător, petrecut în luna aprilie a acestui an, a dus la decesul unui minor din raionul Cahul. Copilului îi fusese administrat în scop terapeutic o substanță pregătită în condiții casnice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău