Rise Moldova | O companie din Ucraina vrea să obțină peste un miliard de lei de la R.Moldova, invocând o presupusă datorie pentru livrarea energiei electrice
-
12 Aprilie 2021 14:44
O decizie a Curții Districtuale Columbia permite unei companii din Ucraina să înceapă procesul de urmărire a proprietăților Republicii Moldova de pe teritoriul SUA. Firma își revendică o datorie ajunsă la 58 milioane de dolari, sau peste un miliard de lei, și a fost deținută, până mai ieri, de un tânăr de 24 de ani din Zaporojie care, în 2019, era în căutarea unui loc de muncă. Anterior, aceeași datorie au încercat s-o încaseze alte cinci companii din Insulele Virgine Britanice, Ucraina și Marea Britanie. Cel puțin două dintre ele erau conectate la controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, se arată într-o investigație realizată de Rise Moldova.
Astfel, sursa citată scrie că, pe 15 ianuarie 2021, Curtea Districtuală Columbia din SUA (cu rol de curte de apel) a examinat un dosar privind încuviințarea și recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine împotriva statului Republica Moldova. Mai exact, Curtea a trebuit să decidă dacă, anterior, instanța de district (cu rol de instanță de fond) din SUA a confirmat corect hotărârea din octombrie 2013 a unui tribunal din Paris, prin care Republica Moldova a fost obligată să plătească unei companii ucrainene un total de 600 de milioane de lei (circa 46,5 milioane dolari la cursul de atunci – n.r.).
Dosarul din SUA e parte a mult-discutatului proces dintre Republica Moldova și Energoalians (în unele documente apare ca Energoalians TOV, Energoaliance sau Energoalliance), inițiat după ce, la finele anilor ‘90, ÎS Moldtranselectro a cumpărat energie electrică din Ucraina prin intermediul unui offshore din Insulele Virgine Britanice, iar în urma livrărilor s-ar fi format o datorie de circa 196 de milioane de lei, lucru negat de autoritățile de la Chișinău.
Citți continuarea materialului pe RISE.MD