Nu cumva lui Formuzal a început să-i placă UE? (Timpul)

  • 14 Martie 2014 10:17
Nu cumva lui Formuzal a început să-i placă UE? (Timpul)

REVISTA PRESEI DIN 14 MARTIE

De la referendumul declarat ilegal de Chișinău, găgăuzii și bulgarii din sud încep a vedea lucrurile puțin altfel, scrie Jurnal de Chișinău. Evenimentele din Ucraina, după cum se vede, au avut un impact puternic asupra opiniei publice din autonomia găgăuză și raionul Taraclia. În urma unei chestionări-expres a primarilor din regiune, publicația a constatat îngrijorare, derută și lipsă de unitate cu privire la combaterea categorică a parcursului european al Republicii Moldova exprimată până acum. În contextul actual, primarii contactați s-au pronunțat ferm pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. Mai mult ca atât, unii primari susțin că o eventuală creștere a nivelului de trai va influența atitudinile antieuropene ale găgăuzilor și bulgarilor din sudul Republicii Moldova.

Și Geroge Damian se intreabă, în Timpul, daca nu cumva lui Formuzal a început să-i placă UE? Potrivit autorului autoritățile Găgăuziei se vor adresa către șeful  misiunii UE în Republica Moldova Pirkka Tapiola pentru a solicita sprijin în includerea autonomiei în proiectele Asociației de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”. Hotărârea nu a fost luată oricum, ci într-o ședință a Comitetului Executiv de la Comrat, condusă de însuși bașcanul Mihail Formuzal.

Pe de alta parte, Ziarul National scrie ca un locuitor al autonomiei găgăuze le-ar fi  transmis o scrisoare forțelor proruse de la Sevastopol, Ucraina, în care îi îndeamnă să atace și îi numește pe moldoveni naziști, se arată într-un material video postat pe gaguzinfo.md preluat de pe www.nt s.tv.com. Scrisoarea a fost citită în cadrul mitingului organizat pe 5 martie de forțele proruse din regiune. Autorul scrisorii îi atenționează pe activiștii proruși că mai au maximum o lună să se organizeze, să nu creadă naziștilor ucraineni și să instaleze trupe de autoapărare în fiecare sat și oraș.

Invazia rusească în Ucraina surprinde Republica Moldova nepregătită, înțepenită în clișeele și inerțiile sale post-sovietice, incapabilă să se adapteze la noile provocări și pericole care amenință însăși existența statului moldovean, observa Vitalie Ciobanu in Adevarul. Numai că partidele din Coaliție sunt în stare să piardă electoral pe mize mult mai mici, chiar meschine, opineaza publicistul, croindu-și taxe scăzute la importul mașinilor de lux sau atribuindu-și apartamente la prețuri subevaluate. Simplul fapt că agentura rusească se înghesuie cu sacii de bani la ușa Parlamentului, aruncă o pată rușinoasă asupra întregii clase politice de la Chișinău. Dar cel mai tragic ar fi, potrivit publicistului, dacă moldovenii și-ar pierde credința și i-ar întâmpina pe ruși ca „eliberatori“.

Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că, acum o lună, proiectul Malorossia și faptul că armata rusă poate cuceri sudul Ucrainei și ajunge la Nistru, părea o idee fantezistă, nebună. Azi însă, după ocuparea Crimeii, nu mai pare. Autorul atenționează că există și la noi persoane care trăiesc într-un spațiu „paralel”, cu gândul la Rusia, la armata „eliberatoare”, refuzând să se integreze, să învețe limba română, să comunice. Marginalizându-se de nevoie, visând la URSS, ne-acceptând independența R. Moldova, ei comit, în mod paradoxal, o eroare strategică, sunt mai puțin periculoși, însă nu pot fi neglijați, după cum demonstrează evenimentele din Ucraina. Nefiind o forță de sine stătătoare, ei pot și sunt folosiți de Rusia în interesul ei, ca masă protestatară, ca o „curea” propagandistică, ca soldați ai războiului informațional.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău