Nodul Gordian | Alexandru Arseni: Proclamarea independenței R.Moldova a fost voința întregului popor
-
02 Septembrie 2019 16:38
Proclamarea independenței Republicii Moldova a fost voința întregului popor, pe care deputații din Parlamentul anilor 90 a legiferat-o prin voturile lor, a subliniat Alexandru Arseni, doctor în drept constituțional, deputat în Parlamentul Independenței.
El remarcat, în cadrul emisiunii Nodul Gordian, de la Radio Chișinău, că următoarele legislaturi ale Parlamentului au pierdut legătura cu poporul și au urmărit mai degrabă propriile interese, decât pe cele ale cetățenilor.
„Am sperat că deputații care vor urma în activitatea parlamentară vor evolua pozitiv și, poate, vor corecta unele greșeli pe care noi le-am comis inconștient, în virtutea faptelor, pentru că noi lucram ”de pe roate”. Evenimentul noi nu-l planificam dar apărea de la Moscova și noi eram puși în situația de a găsi soluții. Dar în ce constă frumusețea Parlamentului Independenței – găsind soluții la fenomenul de moment, noi dădeam dezvoltare la relații sociale în perspectivă, nu de moment. Avem un conglomerat de persoane cu interese personale și de grup și, deci, nu a fost consolidat statul, ca formațiune creată de către popor și pentru popor, că poporul a votat independența și formarea statului. S-a petrecut această ruptură între voința poporului și cei care guvernau, a subliniat Alexandru Arseni.”