Natalia Gavrilița, în cadrul întrevederii cu secretarul parlamentar de stat din Germania, Niels Annen: Avem cel mai mare număr de refugiați din istoria Republicii Moldova

  • 05 Martie 2022 11:05
Natalia Gavrilița, în cadrul întrevederii cu secretarul parlamentar de stat din Germania, Niels Annen: Avem cel mai mare număr de refugiați din istoria Republicii Moldova

„Avem cel mai mare număr de refugiați din istoria Republicii Moldova, dar facem tot posibilul pentru a gestiona situația, inclusiv datorită suportului partenerilor noștri”, a declarat premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei întrevederi, la Chișinău, cu secretarul parlamentar de stat de la Ministerul Federal al Cooperării Economice și Dezvoltării, Niels Annen, transmite IPN.

Natalia Gavrilița a menționat că numărul oamenilor care vin din Ucraina este în continuă creștere. Pe lângă asigurarea oamenilor cu necesități pe termen scurt, autoritățile mizează pe suportul partenerilor, implicit a Germaniei, în creșterea finanțării pentru a diminua efectele economice și sociale ale acestei crize.

Niels Annen a declarat că vizita delegației germane la Chișinău are drept scop de a identifica soluții pentru problemele generate de numărul mare de refugiați din Ucraina. „Venim de la Palanca, unde am văzut o cooperare impresionantă între polițiștii de frontieră și voluntari. Dedicația acestor oameni este de admirat, iar efortul de coordonare al Guvernului este un exemplu pentru mulți dintre noi”, a spus Niels Annen, citat între-un comunicat de presă al Guvernului.   

În perioada 24 februarie-4 martie, pe teritoriul Republicii Moldova au intrat aproape 170 de mii de persoane prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean. Pe teritoriul țării au rămas în jur de 70 de mii de cetățeni ucraineni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău