Republica Moldova va aproba o Strategie de dezvoltare a pieței de capital pentru perioada 2025-2030. Proiectul, expus consultărilor publice
-
08 Februarie 18:40
![Republica Moldova va aproba o Strategie de dezvoltare a pieței de capital pentru perioada 2025-2030. Proiectul, expus consultărilor publice Republica Moldova va aproba o Strategie de dezvoltare a pieței de capital pentru perioada 2025-2030. Proiectul, expus consultărilor publice](https://media.radiochisinau.md/image/202502/640x360/252311-206649.jpg)
Republica Moldova va avea o nouă Strategie de dezvoltare a pieței de capital, pentru perioada 2025-2030. Proiectul de lege pentru aprobarea acesteia a fost expus pentru consultări publice. Propunerile și obiecțiile pe marginea documentului pot fi prezentate până pe 17 februarie 2025, transmite MOLDPRES.
Proiectul Strategiei a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), iar conceptul acestuia prevede crearea unui mediu dinamic, transparent și atractiv pentru investitori și companii, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării.
Obiectivele noii Strategii vizează sporirea accesului la finanțare prin consolidarea capacităților companiilor de a crea oferte de finanțare de pe piața de capital; lărgirea bazinului de investitori pentru creșterea cererii și lichidității pieței; sporirea accesului IMM la piața de capital; modernizarea infrastructurii și fortificarea capacităților ecosistemului pieței de capital; armonizarea cadrului legal și de reglementare cu standardele și reglementările UE.
Proiectul conține o analiză detaliată a pieței de capital actuale, a instrumentelor financiare disponibile, a gradului de implicare a entităților și investitorilor, precum și o evaluare a evoluției economice și structurii sectorului corporativ.
De asemenea, Strategia identifică punctele forte și slabe ale diverselor segmente ale pieței, inclusiv a reglementărilor, și lacunele care limitează dezvoltarea pieței de capital.
Proiectul se concentrează pe diversificarea surselor de finanțare pentru sectorul corporativ și cel de stat, facilitarea accesului la capital pentru IMM-uri, protejarea drepturilor investitorilor și creșterea transparenței, contribuind astfel la dezvoltarea economică sustenabilă a Republicii Moldova.
După încheierea procedurilor de avizare și consultare publică, proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a pieței de capital din Republica Moldova pentru perioada 2025-2030 urmează să fie examinat în ședința Guvernului, iar ulterior expediat spre examinare Parlamentului.