Modificările cu privire la confiscarea extinsă și îmbogățirea ilicită, constituționale
-
16 Aprilie 2015 18:05
Confiscarea extinsă a averilor și îmbogățirea ilicită sunt constituționale, potrivit unei decizii a Curții Constituțională.
Curtea s-a pronunțat joi, 16 aprilie, asupra constituționalității acestor modificări la Codul Penal și Codul de procedură penală, ca urmare a unei sesizări depuse de către adjunctul avocatului poporului Tudor Lazăr, transmite IPN.
În opinia sa, pentru ca prezumția de dobândire licită a averii să aibă un caracter legal și efectiv, organul de urmărire penală și instanța de judecată trebuie să demonstreze că proprietatea a fost dobândită prin activități ilicite și nu inculpatul trebuie să fie cel care să probeze modul în care și-a dobândit averea sau a obținut veniturile.
Curtea Constituțională a respins sesizarea ca fiind nefondată. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării.
Prin modificările operate în decembrie 2013 în Codul penal și Codul de procedură penală a fost introdusă confiscarea extinsă a bunurilor, ca măsură de siguranță, și componența de infracțiune - îmbogățirea ilicită. Modificările fac parte din pachetul de legi menit să combată corupția.