Frauda bancară și reformarea justiției, discutate de Tudor Ulianovschi și Comisarul european Johannes Hahn

  • 15 Februarie 2018 12:54
0%
00:00:00
00:00:00

Dialogul politic între Republica Moldova și Uniunea Europeană și perspectivele realizării programului de asistență macro-financiară s-au numărat printre temele abordate de Ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii avute miercuri, 14 februarie, la Bruxelles cu Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocierile pentru Extindere, Johannes Hahn. Cei doi oficiali au discutat despre procesul de investigare a fraudei bancare de proporții de acum câțiva ani și despre necesitatea continuării reformelor în domeniul justiției. 

Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocierile pentru Extindere, Johannes Hahn, a subliniat că temele de interes sporit în relația Uniunii Euopene cu Republica Moldova țin de implementarea reformelor, investigarea fraudei bancare, dar și schimbarea sistemului electoral.

Este vorba despre reformele anunțate, despre sprijinul nostru financiar, care desigur nu este neconționat. Subiectele față de care ne-am exprimat interesul țin de o perspectivă finală asupra Codului Electoral, investigarea adecvată a binecunoscutei fraude bancare. Dar am discuta intens și despre elaborarea unui nou cncept în reforma sistemului de justiție. Acest lucru este foarte important, pentru că oamenii să-și recâștige încrederea în sistemul judiciar.”

Johannes Hahn a dat asigurări ca Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin pentru agenda de reforme a Republicii Moldova, reiterând importanța impactului transformărilor promovate asupra cetățenilor.  

Ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a accentuat importanța pe care o acordă guvernarea de la Chișinău pentru accelerarea implementării Acordului de Asociere și sporirea ritmului de implementare a reformelor.

„Am folosit această oportunitate să subliniez în fața domnului Comisar importanța pe care o dă Guvernul Republicii Moldova procesului de implementare a Acordului de Asociere, cu accentul pe reforma sectorului de justiție, dezvoltarea mass-media, climatul de afaceri. De asemenea, l-am informat pe domnul Comisra despre primii pași în elaborarea și implementarea unui nou concept în reforma sistemului de justiție, încercând să înregistrăm rezultatea în viitorul apropiat.”

Cei doi oficiali au discutat și despre situația în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și acțiunile în cadrul Parteneriatului Estic.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău