Ministerul Justiției vrea să modifice o serie de reguli în penitenciare

  • 10 Iunie 2017 18:58
Ministerul Justiției vrea să modifice o serie de reguli în penitenciare

O inițiativă a Ministerului Justiției, înaintată spre dezbateri publice pe portalul particip.gov.md, propune ca deținutul să aibă dreptul la convorbiri telefonice cu soțul/soția, o rudă sau cu o altă persoană, conform regulilor stabilite de administrațiile penitenciarelor. În momentul de față este prevăzută o limită de 20 de minute, transmite IPN.

În nota informativă a proiectului este precizat faptul că inițiativa are drept scop menținerea legăturii cu lumea exterioară a deținuților. Se propune ca factorii de decizie ai închisorilor să stabilească noi reguli privind numărul și periodicitatea convorbirilor telefonice care pot fi efectuate sau primite de condamnat săptămânal.

Totodată, se propune ca deținuții să aibă dreptul la întrevederi de lungă durată cu alte persoane decât soțul/soția. În prezent întrevederile de lungă durată, trei zile în trimestru, au loc dacă este prezentată dovada căsătoriei sau dovada relației de concubinaj însoțită de dovada copiilor comuni. Măsura propusă urmărește respectarea vieții private a persoanelor aflate în detenție și va permite eliminarea elementului discriminatoriu.

În prezent în penitenciarele din Republica Moldova sunt deținute peste 7 mii de persoane.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău