Ministerul Justiției atenționează asupra numărului mare de arestări preventive în prima jumătate a anului

  • 28 Iunie 2019 18:18
Ministerul Justiției atenționează asupra numărului mare de arestări preventive în prima jumătate a anului

Noua conducere a Ministerului Justiției atenționează asupra numărului mare de arestări preventive și își exprimă regretul față de majorarea acestuia în primul trimestru al acestui an.

Astfel, este în creștere numărul persoanelor arestate la faza de urmărire penală, de la 284 la 344, în primul trimestru al anului 2019 în raport cu anul 2018, iar numărul persoanelor aflate în arest preventiv la faza judecății a rămas la același nivel, fiind înregistrată o descreștere nesemnificativă în raport cu anul 2018 (de la 718 la 711). În același timp, numărul cazurilor de noi arestări admise de instanțele de judecată s-a majorat de la 791 la 867,în primul trimestru al anului 2019, față de ultimul trimestru al anului 2018, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Ministerul amintește în acest context că a fost modificat Codul de procedură penală, pentru a combate aplicarea excesivă sau abuzivă a arestului, deoarece condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au crescut semnificativ din anul 2013 până în 2018.

Astfel, Ministerul Justiției constată că situația la capitolul aplicării măsurilor procesuale de detenție provizorie nu s-a îmbunătățit, semnalează aplicarea precară a standardelor internaționale în materie și își exprimă în continuare îngrijorarea față de această situație.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău