Mihai Popșoi, pentru presa de la București: „Sprijinul României, în primul rând și al tuturor țări europene este unul cât se poate generos pentru cetățenii R. Moldova”

  • 29 Februarie 09:31
Mihai Popșoi, pentru presa de la București: „Sprijinul României, în primul rând și al tuturor țări europene este unul cât se poate generos pentru cetățenii R. Moldova”

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a declarat într-un interviu acordat Digi24 că autoritățile de la Chișinău și-au propus ca anul 2030 să fie cel al aderării la Uniunea Europeană, scoțând în evidență sprijinul acordat în acest sens de România, dar și de alte state europene.

„Noi ne-am propus ca în 2030 să fie momentul când aderăm, asta ar presupune că negocierile ar trebui să se finalizeze ceva mai devreme. Este un termen realist, un termen pragmatic și pentru a obține acest rezultat. Dacă va fi mai devreme, cu atât mai bine”, a precizat Mihai Popșoi în interviu.

Șeful dimplomației de la Chișinău a evidențiat sprijinul generos pe care îl are Republica Moldova în procesul de reintegrare europeană, spriin inclusiv din partea României,

„„Sprijinul României, în primul rând și al tuturor țări europene și nu doar este unul cât se poate generos pentru cetățenii R. Moldova. Ne ajută enorm să creștem această reziliență a instituțiilor noastre, a societății în ansamblu, în contextul provocărilor pe care le avem, dar mai cu seamă, procesul de aderare în sine este acea rază de lumină care permite cetățenilor noștri să depășească, să spere că într-un viitor apropiat vom ieși din acest calvar prin care trecem acum. De aceea, procesul de integrare europeană, pe lângă beneficiile tangibile, materiale pe care le comportă, este și un beneficiu, extrem de mare, psihologic, dacă doriți, care reduce din anxietatea prin care trecea țara noastră”, a spus Mihai Popșoi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău