Maluri de Prut | Pădurea de Argint din poemul eminescian, un loc real într-o iarnă de poveste

  • 25 Februarie 2018 15:05
0%
00:00:00
00:00:00

La 35 de kilometri distanță de Piatra Neamț, pe șoseaua ce unește orașul de la poale de munți de satul marelui povestitor Ion Creangă, Humulești, se află Pădurea de Argint.

Rezervația naturală de mesteceni, de peste o sută de ani, din comuna Agapia, județul Neamț, astăzi măsoară doar 2,5 hectare și este pădurea descrisă de poetul Mihai Eminescu în una din operele sale.

”De treci codri de aramã, de departe vezi albind.
 Ș-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
 Acolo, lângã izvoarã, iarba pare de omãt,
 Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ”

În căutarea Pădurii de Argint din poemul eminescian ”Călin, file de poveste”  am pornit într-o după amiază de februarie.

Fulgii, asemeni unor milioane de petale de flori de cireș, cădeau din cerul argintiu, peste locurile pe care a pășit marele poet Mihai Eminescu și care l-au inspirat, ca o binecuvântare.

M-am cuprins de emoția marii mele descoperiri.  Pădurea din povestea de dragoste, care mi-a colorat și condimentat imaginația în adolescență, există cu adevărat!  Chiar dacă nu a mai rămas decât un mic petec din ce a fost Pădurea de Argint pe vremea marelui poet, și astăzi rezervația naturală nu are decât puțin peste două hectare, am admirat cuprinsă de o fericire care nu poate fi descrisă în cuvinte mestecenii bătrâni și strălucitori - ”Trunchii vecinici ce poartă suflete sub coajă”, cum îi descria Mihai Eminescu. După poarta și gardul de fier ce împrejmuiește ce a mai rămas din această comoară,  a fost ca și cum dintr-o dată am pășit într-o lume fermecată.

Localnicii spun că, inspirați de aceste locuri, mulți părinți își botează copiii Cătălin și Cătălina.

”Este aceeași pădure descrisă de Eminescu cu mult farmec. Acum într-adevăr se spune că e mult mai mică decât pe vremuri. E o zonă frumoasă din punct de vedere turistic, în zonă se află Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia dar și multe alte mănăstiri care atrag turiști din diferite zone ale României dar și din afară” îmi spune o doamnă pe nume Dorina.

”Este imposibil să te fi născut în această zonă și să nu simți profund și să nu fii romantic. Oriunde nu ne ducem rămânem cu gândul mereu la aceste locuri natale” îmi spune și Andreea, o tânără din părțile locului.

Maluri de Prut | Pădurea de Argint din poemul eminescian, un loc real într-o iarnă de poveste

Pe o culme, în apropierea Pădurii de Argint se află și rezervația Codrii de Aramă, menționați în același poem de către Eminescu. Pe vremea poetului zona nu era locuită. Se spune că Pădurea de Argint și-a luat numele de la scoarța albă, strălucitoare, a mestecenilor, iar Codrii de Aramă au fost numiți astfel după culoarea de foc, arămie, pe care o au toamna frunzele gorunilor (o varietate de stejar).

Chiar dacă nu a mai rămas decât doar un petec din pădurea descrisă în poemul de dragoste apărut în 1876 în revista Convorbiri Literare, astăzi puținii și bătrânii mesteceni rămași în picioare, păstrează cred încă foarte vii urmele marelui poet Mihai Eminescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău