Maia Sandu: Voi merge în Parlament cu proiectul despre curățarea sistemului judecătoresc

  • 13 Noiembrie 2020 13:40
Maia Sandu: Voi merge în Parlament cu proiectul despre curățarea sistemului judecătoresc

Dacă va deveni președinte, Maia Sandu, va merge în Parlament proiectul de lege pe care l-a elaborat anul trecut în Guvern, pentru „curățarea” sistemului judecătoresc și procuraturii. Despre aceasta candidata PAS la prezidențiale a vorbit în emisiunea „În Profunzime”, la postul de televiziune Pro TV. Potrivit Maiei Sandu, proiectul prevede evaluarea fiecărui procuror și judecător în parte, „așa ca toți cei care sunt legați cu sistemul mafiot, cei care au comis infracțiuni, au dat decizii ilegale, toți cei care-i protejează pe hoți și pe corupți astăzi, să plece din sistem, la prima etapă și, după asta, să fie sancționați”, transmite IPN.

Potrivit candidatei, viitorul țării noastre depinde de faptul dacă se reușește ducerea la bun sfârșit a reformei justiției. Alegerile parlamentare anticipate sunt un mijloc prin care se poate ajunge la un număr suficient de deputați în Parlament, așa ca să poată fi aprobată această lege.

Maia Sandu mai spune că,în calitate de președinte, va numi în funcțiile de judecători doar oameni onești, „care nu sunt controlați de grupări mafiote”. Va susține și sprijini oamenii onești din toate instituțiile publice, care vor să facă lucrurile bine, dar astăzi „sunt împiedicați, li se creează spectacole, se pune presiune pe ei pentru a nu face aceste lucruri”. În momentul în care vor ști că în funcția de președinte este un om onest și se pot baza pe susținerea acelui om onest, aceștia vor avea mai mult curaj să facă lucrurile bine, crede candidata.

Cât despre dosarele de rezonanță, Maia Sandu a remarcat că va vorbi despre aceste dosare, va monitoriza ce se întâmplă cu acestea și le va discuta la Consiliul Suprem de Securitate cu toți șefii de instituții care se fac vinovați de tergiversarea cercetării cazurilor de corupție mare.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău