Maia Sandu îndeamnă Rusia să nu se mai preocupe de NEUTRALITATEA R. Moldova: „Riscurile nu sunt de la Chișinău, Federația Rusă a ATACAT o țară vecină. E firesc să ne întrebăm în ce măsură ne putem apăra” (Revista presei)

  • 31 August 2022 09:53
Maia Sandu îndeamnă Rusia să nu se mai preocupe de NEUTRALITATEA R. Moldova: „Riscurile nu sunt de la Chișinău, Federația Rusă a ATACAT o țară vecină. E firesc să ne întrebăm în ce măsură ne putem apăra” (Revista presei)

„Ziua Limbii Române – sărbătoarea care marchează una dintre cele mai mari realizări ale Mișcării de Eliberare Națională”, titrează Ziarul de Gardă, care amintește că acum 33 de ani Sovietul Suprem al fostei RSSM a votat instituirea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină. „Evenimentul a fost precedat de o Mare Adunare Națională, convocată la 27 august 1989, la care ar fi participat circa 750 de mii de oameni. Practic, fiecare al 6-lea cetățean al fostei republici sovietice a participat la Adunarea care a decretat limba română drept limbă de stat în RSSM, și trecerea la grafia latină, scrie Ziarul de Gardă. Peste doar două zile, la 29 august 1989, încep lucrările celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem al RSSM, care continuă până pe 1 septembrie. În urma unor intense dezbateri cu participarea oponenților din Sovietul Suprem, deputații românofoni reușesc să obțină votarea limbii române ca limbă de stat și adoptarea alfabetului latin. Discuțiile cele mai aprinse din Sovietul Suprem au loc pe 31 august, când se votează legislația despre limba de stat și despre alfabet. Ulterior, ziua de 31 august este declarată sărbătoare națională în Republica Moldova. De-a lungul anilor, însă, denumirea oficială a sărbătorii a suferit schimbări, în funcție de viziunile partidelor care au acces la guvernare”, scrie Ziarul de Gardă.

Gazeta de Chișinău informează ce măsuri a aprobat CSE privind asigurarea securității energetice a Republicii Moldova. 10 milioane de m3 de gaze naturale vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din România. O asemenea decizie a fost luată pe  29 august, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale. Totodată, membrii CSE au decis alocarea din bugetul de stat a 322 de milioane de lei Societății pe Acțiuni „Energocom”, în scopul majorării capitalului social.

Portalul Zona de Securitate reține apelul unui activist din stânga Nistrului către militarii GOTR, în contextul contraofensivei ucrainene în Herson: „Acesta nu este războiul vostru, puteți fi folosiți ca monedă de schimb sau chiar capturați”. Anunțul făcut de Ucraina, că a început o contraofensivă în sudul țării, în special în regiunea Herson, a provocat discuții aprinse în grupurile din regiunea transnistreană, scrie Zona de Securitate. Oamenii discută că după aceste mișcări, coridorul dorit de Federația Rusă cu regiunea transnistreană este tot mai puțin probabil, iar militarii ruși din regiune sunt în „pericol”. Ghenadie Ciorba, activist civic și fost deținut politic în stânga Nistrului a venit cu apel către militarii din cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse din regiunea transnistreană, ce staționează ilegal în stânga Nistrului. Acesta îi atenționează că în condițiile actuale ei ar putea deveni monedă de schimb în jocurile geopolitice, fiind capturați, de exemplu. Chiar dacă 90% dintre ei sunt locuitori ai regiunii cu pașapoarte rusești, ei sunt personal militar al statului, care poartă război împotriva Ucrainei, iar faptul respectiv îi pune în pericol. „Există un moment care, ca locuitor al Transnistriei, mă îngrijorează foarte mult. Nu este un secret pentru nimeni că în forțele armate ruse din unitățile GOTR, peste 90 la sută sunt rezidenți ai regiunii noastre. Pe mulți dintre ei îi cunosc personal ca fiind oameni foarte cumsecade și onești. Și acești oameni au devenit ostatici ai politicii „marelui” Pu. Știu că a venit ordin (de la începutul războiului) de la Moscova ca să fie transferați în cazarmă și plasați în zona aerodromului de la Tiraspol și în Cobasna. Și dacă condițiile de viață în Cazarma din Cobasna sunt tolerabile, atunci la Tiraspol nu sunt deloc așa. În legătură cu situația actuală, vreau să pun întrebarea: „De ce băieții noștri au devenit ostatici ai dorințelor piticului de la Kremlin? Într-adevăr, în anumite condiții, pot deveni monedă de schimb în jocurile geopolitice, fiind capturați, de exemplu. Oricum ar fi, ei sunt personal militar al statului, care poartă război împotriva Ucrainei. Nu incit pe nimeni la nimic. Fiecare are capul lui pe umeri. Dar cred că acum este momentul să vă gândiți la familiile voastre, copiii, rudele și prietenii voștri. Acesta nu este războiul vostru, este un război declanșat de un bătrân nebun, care a decis să intre în istorie în calitate de colecționar al pământurilor Imperiului Rus. Cel mai rău lucru este că puteți deveni ostatici ai acestei persoane, care are deja un picior în mormânt, unde, după cum mi se pare, a decis să tragă cu el cât mai mulți oameni.  Gândește-te la această întrebare și ia decizia corectă înainte de a fi prea târziu,” a scris Ciorba într-un grup de Facebook, citat de Zona de Securitate. Ghenadie Ciorba a fost ministrul al telecomunicațiilor pe timpul lui Evghenii Șevciuk, iar în 2020, acesta a venit cu mai multe critici la adresa administrației de facto de la Tiraspol în legătură cu autoizolarea regiunii pe perioada pandemică. Ciorba a fost reținut de către structurile de forță ale regimului și s-a aflat în detenție ilegală mai mult de un an.

Maia Sandu îndeamnă Rusia să nu se mai preocupe de NEUTRALITATEA R. Moldova: „Riscurile nu sunt de la Chișinău, Federația Rusă a ATACAT o țară vecină. E firesc să ne întrebăm în ce măsură ne putem apăra”- titrează Ziarul Național.  R. Moldova continuă să fie neutră, iar dotarea Armatei Naționale nu înseamnă că se renunță la statutul de neutralitate prevăzut în Constituție, așa cum afirmă unii politicieni proruși de la Chișinău, dar și Moscova. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, care amintește că Rusia este cea care a atacat fără motive o țară neutră, lucru care se poate repeta și cu alte state, inclusiv R. Moldova. „R. Moldova respectă neutralitatea. Haideți să nu ne lăsăm manipulați de discursul din Transnistria sau din partea politicienilor proruși de la Chișinău sau de la Moscova. Moldova este neutră în continuare, noi respectăm neutralitatea, Constituția noastră nu ne interzice să avem Armată Națională, dimpotrivă. Deci, aceasta este prevederea constituțională, să avem armată, armată dotată, ca să poată să-și apere țara. Este datoria noastră. Faptul că armata nu este dotată nu este în favoarea noastră”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru Vocea Basarabiei. Șefa statului a precizat că R. Moldova este un stat pașnic și va rămâne în continuare o țară pașnică, scrie Ziarul Național.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău