Maia Sandu de Ziua Internațională a Copilului: „Toți copiii merită să trăiască în dragoste, în grija celor care îi iubesc”

  • 01 Iunie 2021 10:31
Maia Sandu de Ziua Internațională a Copilului: „Toți copiii merită să trăiască în dragoste, în grija celor care îi iubesc”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu vine cu un mesaj de felicitare adresat tuturor copiilor.

„Toți copiii merită. Merită să trăiască în dragoste, în grija celor care îi iubesc. Merită să crească în siguranță. Toți copiii pot. Pot visa și pot face planuri. Pot greși o dată, de două ori, de multe ori, pentru că știu: oamenii învață din greșeli. Toți copiii au dreptul. Au dreptul la joacă. Au dreptul la școală, unde învață cum funcționează lumea. Au dreptul la o copilărie fericită și fără griji.

Suntem datori să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca toți copiii din țara noastră, din toată lumea, să aibă o copilărie fericită, protejată și șansa de a crește oameni fericiți. Și este în puterile noastre să ne construim statul astfel, încât fiecare copil să se simtă în siguranță, alături de familia sa - de Ziua internațională a ocrotirii copilului și în fiecare zi. La mulți ani tuturor copiilor!”, scrie Sandu pe pagina sa de Facebook.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:4,63 m/s
Sun
27
Mon
25
Tue
22
Wed
23
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău