OAMENI ȘI IDEI | Profesorul de matematică, Petru Popescu: „Aritmetica mentală este mai mult decât o simplă metodă de calcul” (Video)

  • 03 Septembrie 11:47
OAMENI ȘI IDEI | Profesorul de matematică, Petru Popescu: „Aritmetica mentală este mai mult decât o simplă metodă de calcul” (Video)

În cadrul emisiunii „Oameni și Idei” de la Radio Chișinău, profesorul de aritmetică mentală, Petru Popescu, a vorbit despre calculul rapid japonez și a explicat cum această metodă poate revoluționa modul în care percepem și abordăm matematica, dar și viața de zi cu zi. Petru Popescu, fondatorul unei școli de aritmetică mentală Soroban, ne spune că aritmetica mentală este mai mult decât o simplă materie școlară.

Potrivit profesorului, matematica nu este doar o colecție de formule și exerciții, ci o unealtă puternică care ne poate ajuta să dezvoltăm gândirea critică și să găsim mai multe soluții la problemele din viața de zi cu zi.     

„Matematica este un obiect real, care dezvoltă foarte mult gândirea și da, tu în viață nu o să aplici spre exemplu ecuațiile de gradul doi, ca să îți rezolvi o problemă, dar dacă o să înveți bine la matematică, când o să ai o problemă în viață o să poți găsi, două sau trei variante de a rezolva acea problemă și la sigur o să alegi varianta cea mai potrivită și cea mai comodă pentru tine”, explică Petru.

Ce este aritmetica mentală și cum ne poate ajuta?   

Aritmetica mentală, sau calculul rapid japonez este o metodă care ne învață să efectuăm operații matematice complexe în minte, cu o viteză impresionantă. Această tehnică se bazează pe utilizarea unei socotelnițe japoneze, care ne ajută să vizualizăm numerele și operațiile matematice. Această socotelniță se aseamănă cu una rusească de pe timpul bunicilor noștri. Noi ne învățăm să calculăm pe ea și la aceeași lecție ne imaginăm biluțele și le mișcăm în imaginația noastră.  Matematica este o întreagă pădure, iar aritmetica mentală – sorobanul este o frunzuliță dintr-un copac, atât de vastă este matematica în comparație cu aritmetica mentală.(...) Aritmetica mentală este mai mult decât o simplă metodă de calcul. Este o unealtă puternică, care ne poate ajuta să ne dezvoltăm potențialul intelectual și să obținem rezultate excelente la școală. Prin practicarea regulată a acestei metode, copiii își pot îmbunătăți concentrarea, memoria, creativitatea și încrederea în sine”, explică profesorul.

Potrivit profesorului Popescu, aritmetica mentală oferă numeroase beneficii:

  • Dezvoltarea imaginației: Prin vizualizarea numerelor și a operațiilor matematice, copiii își stimulează creativitatea și capacitatea de a gândi abstract.
  • Îmbunătățirea concentrării și a atenției: Calculul rapid necesită o concentrare maximă și o atenție distributivă, ceea ce contribuie la dezvoltarea acestor abilități cognitive.
  • Creșterea vitezei de calcul: Aritmetica mentală ne permite să efectuăm calcule complexe într-un timp foarte scurt, ceea ce poate fi util în diferite contexte, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.
  • Dezvoltarea memoriei: Prin memorarea tabelelor de înmulțire și a altor reguli matematice, copiii își îmbunătățesc memoria și capacitatea de a reține informații.

Interviul integral cu Petru Popescu îl puteți urmări în continuare:  

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău