Maia Sandu a avut o întrevedere cu Secretarul general pentru afaceri europene, din Guvernul Franței, Emmanuel Puisais-Jauvin
-
23 Noiembrie 2023 17:38
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o discuție cu Secretarul general pentru afaceri europene, Emmanuel Puisais-Jauvin. Secretariatul General pentru Afaceri Europene (SGAE) al Franței este un departament din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Republicii Franceze, responsabil de coordonarea interministerială pentru problemele europene.
Șefa statului a discutat despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, odată cu publicarea Pachetului de extindere pentru anul 2023 de către Comisia Europeană la 8 noiembrie. Urmează o perioadă unde statele membre ale UE vor dezbate concluziile și recomandările Comisiei înainte de reuniunea Consiliului European, care va avea loc pe 14-15 decembrie la Bruxelles.
Franța este un stat membru al UE care susține parcursul nostru european, și ajută să ne consolidăm procesele democratice și contribuie semnificativ la modernizarea Republicii Moldova, sprijinind proiecte în sectoare cheie precum cel energetic, economic și de securitate.
Președinta a subliniat că reformele structurale pe care le realizăm ne ajută să ridicăm nivelul de trai în Moldova și să fortificăm instituțiile publice. În context, șefa statului a menționat că instituțiile noastre ar putea beneficia de bunele practici aplicate de către Secretariatul General pentru Afaceri Europene.