Legea cu privire la funcționarea limbilor, declarată învechită de Curtea Constituțională

  • 04 Iunie 2018 17:37
Legea cu privire la funcționarea limbilor, declarată învechită de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a declarat drept învechită legea din 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești. Magistrații au respins însă solicitările liberalilor de a declara neconstituțională obligativitatea traducerii documentelor și actelor publice în limba rusă. În timp ce magistrații Curții examinau sesizarea liberalilor, unii deputați socialiști și simpatizanți ai lor au organizat o acțiune de protest. 

Magistrații Curții Constituționale au respins cererea liberalilor de a declara neconstituțională obligativitatea utilizării limbii ruse, precum și traducerea documentelor oficiale și actelor normative în această limbă. Decizia Înaltei Curți a fost pronunțată luni, 4 iunie, după ce câțiva deputați liberali au depus o sesizare în acest sens.

Totodată, magistrații constituționali au declarat drept desuetă legea din 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, care stabilește că, citez, „limba rusă, ca limbă de comunicare între națiunile din URSS, se folosește pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între națiuni”.

Deputații liberali susțin că includerea limbii ruse în cerințele prevăzute de cinci legi contestate ar încălca dreptul la egalitate al tuturor cetățenilor în fața legii, etnicii ruși constituind doar 4% din populația Republicii Moldova. 

Se instituie o preferință nejustificată a folosirii limbii ruse în detrimentul celorlalte limbi minoritare vorbite în Republica Moldova. Ceea ce clasează în condiții inegale minoritățile naționale din țară, impunându-se utilizarea anume a limbii ruse în comunicarea atât uzuală, cât și cu organele statului(...) Instituirea unui statut privilegiat spre limba rusă, ceea ce are ca efect continuarea procesului de rusificare”, a declarat deputatul liberal, Ion Casian.

Reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituțională a declarat că traducerea actelor doar în limba rusă ar putea fi catalogată drept o prevalare a acesteia în fața limbilor altor minorități naționale sau etnice din Republica Moldova.

Înainte de examinarea sesizării, câțiva deputați socialiști și simpatizanții lor au protestat în fața Curții Constituționale. Ei s-au arătat nemulțumiți de faptul că se cere retragerea statutului special al limbii ruse și au declarat că Republica Moldova este un stat multinațional.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Perspective
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău