Comitetul Internațional Olimpic a decernat premiile fair-play pentru Jocurile Olimpice 2024

  • 14 Octombrie 19:35
Comitetul Internațional Olimpic a decernat premiile fair-play pentru Jocurile Olimpice 2024

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a decernat Premiile Fair-Play pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 pentru gesturi de prietenie, spirit sportiv și solidaritate, cu prilejul unei ceremonii la Muzeul Olimpic de la Lausanne, scrie MOLDPRES.

Decatlonistul norvegian Sander Skotheim, DJ-ul spaniol Antonio Rojas și Confederația Sportivă Olimpică Germană (DOSB) au intrat în posesia acestor premii în prima zi a Săptămânii Olimpice.

Comitetul Internațional Fair-Play, o organizație recunoscută de CIO, l-a ales pe Skotheim după ce acesta a continuat să concureze, în ciuda faptului că nu a reușit să sară peste ștacheta de la săritura cu prăjina în proba masculină de decatlon.

Rămânând în competiție chiar dacă propriile speranțe de a câștiga o medalie se spulberaseră, decatlonistul norvegian l-a susținut pe compatriotul și rivalul său de lungă durată, Markus Rooth, în proba finală de 1.500 de metri. Datorită acestui spirit de echipă exemplar, Rooth a câștigat medalia de aur, stabilind un nou record național.

Rojas a fost DJ-ul de pe Stadionul Turnului Eiffel în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024. El a contribuit la dezamorsarea unei dispute dintre Ana Patricia Silva Ramos din Brazilia și Brandie Wilkerson din Canada în timpul finalei de volei pe plajă feminin, difuzând melodia clasică a lui John Lennon (Imagine), o alegere care le-a făcut să zâmbească pe cele două jucătoare.

DOSB și federația sa națională de canotaj au oferit una dintre bărcile lor de schiff lui Ievheni Zalatîi - un atlet neutru individual din Belarus - după ce barca sa a fost reținută la vamă. Acest act generos a avut loc chiar dacă Zalatîii era considerat unul dintre principalii rivali ai germanului Oliver Zeidler. Exact asta s-a întâmplat în finală, Zeidler a câștigat aurul, iar Zalatîi argintul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:5,14 m/s
Wed
8
Thu
11
Fri
11
Sat
14
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău